EXCLUSIV Portarul de fotbal Robert Dogaru, fost jucător la CSM Focşani, a semnat cu Tottenham Hotspur

1
4190


Anul 2015 înseamnă un pas uriaș în cariera portarului de fotbal Robert Dogaru (15 ani), fost jucător legitimat la clubul CSM Focșani. În această săptămână, portarul a trecut cu brio testele la Tottenham Football Development Centre, Academia de Fotbal a cunoscutului club din Anglia și a semnat un contract pe o perioadă de doi ani de zile, perioadă în care se va pregăti alături de jucătorii de la echipa secundă.
Evoluțiile sale au fost apreciate de antrenorii prezenți la competiții, și, ulterior, au apărut și primele convocări la trialuri organizate de marile cluburi din Anglia. Oficial, Robert Dogaru se va prezenta la primul antrenament al Academiei pe 3 august. La finalul anului 2012, Robert a plecat în Anglia, unde se află și părinții săi. După ce a confirmat și i-a impresionat pe tehnicienii din Anglia, Robert Dogaru este primul junior din Vrancea care va apăra poarta unei echipe de seniori din Albion.
„Locuim în nordul Londrei, într-un cartier frumos. Eu lucrez într-un depozit de flori, iar soția mea, Mihaela, lucrează într-o cafenea. Robert este premiant la Greig Academy, s-a acomodat perfect cu fotbalul din Anglia, parcă s-ar fi născut aici și, încet, dar sigur, suntem pe drumul cel bun. În Anglia, până la vârsta de 16 ani, se plătesc toate taxele către club, apoi poate merge la orice club, în schimbul unei sume anuale de 250 de lire sterline. În cazul în care ai succes și ești acceptat de către o Academie de profesioniști, semnezi un contract și nu mai poți pleca în altă parte. Eu plătesc tot: echipament, ghete și transport”, ne-a declarat Ion Dogaru, tatăl tânărului portar focșănean care încearcă să facă o carieră în Albion. „Robert a demonstrat că în numai trei ani de zile a ajuns la una din echipele de top din Anglia. Cine ne cunoaște știe că Robert a muncit enorm pentru a ajunge aici. Sunt sigur că va ajunge sus de tot”, a mai spus tatăl lui Robert, Ion Dogaru.
Acesta a activat ca portar la echipa Unirea Focșani, apoi s-a orientat spre o carieră în cadrul Agenției Naționale a Penitenciarelor, pe care a abandonat-o în favoarea unui loc de muncă în Anglia.

   Tottenham – prima echipă engleză care a câștigat un trofeu european

Tottenham sau Spurs, este un club de fotbal din Londra, Anglia, care evoluează în Premier League. Porecla echipei este Lilywhites, nume provenit de la echipamentele tradiționale albe. Tottenham își dispută meciurile de acasă pe stadionul White Hart Lane aflat în suburbia Tottenham din nordul Londrei. Tottenham este prima echipă din secolul XX care reușește să câștige, în sezonul 1960-1961, atât titlul de campioană, cât și FA Cup (Cupa Angliei).
De asemenea, Tottenham este prima echipă engleză care a câștigat un trofeu european: Cupa Cupelor UEFA în 1963. Clubul are o lungă rivalitate cu vecinii de la Arsenal, meciul dintre aceste două echipe fiind cunoscut ca „Derby-ul Nordului Londrei”. Deviza clubului este „Audere est facere” (în latină: „A îndrăzni înseamnă a face”), iar emblema reprezintă un cocoș luptător pe o minge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here