Autoritățile locale din municipiul Adjud au semnat contractul de finanțare privind construcția unui sens giratoriu în zona pieței centrale. Proiectul a fost adjudecat după ce în prealabil a fost scos la licitație. Investiția are ca principal scop fluidizarea traficului existent pe DN 2 E85 și DN 11 A, Adjud-Onești. „Am semnat contractul de lucrări cu firma care a câștigat licitația pentru construcția unui sens giratoriu în zona pieței centrale. Este un proiect de strictă necesitate care va duce la fluidizarea traficului în zona pieții centrale, zonă în care se află intersecția dintre DN 2 E85 și DN 11 A, Adjud-Onești”, a afirmat primarul Constantin Armencea. Acesta a adăugat că sensul giratoriu va fi finanțat de la bugetul local. „Este o zonă foarte aglomerată și intens circulată iar această investiție este mai mult decât oportună. Am realizat deja proiectul și din primele estimări investiția va costa municipalitatea aproximativ 2 milioane de lei”, a precizat primarul.
Constantin Armencea a reamintit că a făcut demersuri pentru ca sectoarele de drumuri naționale ce traversează orașul să fie preluate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Este vorba de DN 2 E85, care traversează municipiul Adjud pe o lungime de 2,5 kilometri și DN 11 A, Adjud-Onești, care traversează aproximativ un kilometru pe raza aceluiași oraș. Primarul Constantin Armencea a declarat că prin această preluare CNADNR va putea să reabiliteze cei 3,5 kilometri de drum. „Pentru că nu avem fondurile necesare pentru reabilitarea și plombarea sectoarelor de drum DN 2 E 85 și DN 11 A, Adjud-Onești, care traversează municipiul Adjud, am solicitat CNADNR ca cele două sectoare de drumuri naționale, în lungime totală de aproximativ 3,5 kilometri să fie transferate din proprietatea și administrarea Primăriei Adjud, în proprietatea statului și administrarea CNADNR, urmând ca această companie să aloce fondurile necesare pentru reabilitarea acestor drumuri. Am primit asigurări că acest demers va fi finalizat în această vară”, a precizat primarul Constantin Armencea.
Referitor la necesitatea preluării celor două sectoare de drum mai sus menționate, Constantin Armencea spune că a purtat mai multe discuții și cu conducerea CNADNR în care a arătat că municipiul Adjud nu dispune de variantă ocolitoare sau drum de centură. „Traficul greu pe cele două sectoare de drum național este în continuă creștere, se suprapune cu traficul curent, astfel că aducerea sistemului rutier deteriorat la parametrii tehnici corespunzători categoriei de drum național presupune creșterea în permanență a cheltuielilor de administrare”, a precizat Constantin Armencea.