Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Şcoala Nicolae Iorga din Focşani a fost reabilitată şi modernizată


Elevii de la Åžcoala Nicolae Iorga vor începe anul școlar 2015-2016 în clasele noi, reabilitate și modernizate printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Primăria Focșani a anunțat, ieri, finalizarea proiectului „Reabilitare, modernizare și dotări Åžcoala nr. 1 Nicolae Iorga”. Proiectul a avut o valoare de peste 3,6 milioane lei, din care contribuția beneficiarului este de 52774 lei, la care se adaugă TVA de 627 mii lei și valoarea lucrărilor neeligibile de 423 mii lei. Reprezentanții municipalității au arătat că obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea calității infrastructurii în educație, a dotării Åžcolii nr.1 Nicolae Iorga în scopul asigurării unui proces educațional la standarde europene. „Avem și obiective specifice, reabilitarea, modernizarea prin intervenții asupra unor elemente componente ale clădirii, precum și dotarea cu echipamente moderne a laboratoarelor și spațiilor de învățământ ale Åžcolii nr.1 Nicolae Iorga”, a afirmat managerul proiectului, Micșunica Baciu.
    Aceasta a arătat că deși clădirea școlii a fost întreținută într-un mod acceptabil, neprezentând degradări importante din punct de vedere structural, prezenta totuși o serie de deficiențe din punct de vedere al finisajelor atunci când a fost inițiat proiectul de reabilitare și moderniizare. „Cu toate că această clădire este întreținută, datorită vechimii sale au fost necesare lucrări urgente de reabilitare atât din punct de vedere arhitectural cât și al instalațiilor aferente construcției. Instalația electrică a fost realizată din conductori din aluminiu. Aceasta nu mai face față consumatorilor existenți. Tot datorită vechimii, acoperișul a fost deteriorat favorizând infiltrații din apele pluviale, la etajul II. Pardoseala realizată din parchet din lemn a fost mult deteriorată din cauza vechimii. La fel se prezintă tâmplăria exterioară și interioară montată pe holuri și în sălile de clasă”, a mai spus managerul proiectului. De asemenea, spațiile aferente cabinetului multimedia și sălii de gimnastică au prezentat deficiențe majore cel puțin din punct de vedere al finisajelor existente.

    Primarul Decebal Bacinschi a declarat că este mulțumit de lucrările efectuate la școala din Sud. Edilul a adăugat că la școală mai trebuie efectuate câteva lucrări însă acestea vor fi executate cu bani din bugetul local deoarece nu au fost parte din proiectul inițial. „Constructorul a fost serios, a realizat o lucrare destul de frumoasă, bine realizată din punct de vedere tehnic. Anumite lucrări nu au fost prinse în valorile eligibile și din acest motiv a trebuit să cerem Consiliului Local să aprobe niște bani pentru realizarea sistematizării verticale, spațiilor verzi, terenului de sport și împrejmuirii la această unitate de învățământ. Au fost repartizate 200 mii lei școlii urmând să fie făcute demersurile pentru a fi încheiat un contract iar lucrările să fie finalizate până la începerea noului an școlar astfel încât investiția să fie finalizată în totalitate”, a afirmat primarul Decebal Bacinschi.
    La prezentarea proiectului a participat și directorul Åžcolii, Daniela Trandafir. „Îi mulțumim domnului primar că s-a gândit la noi, iar școala arată mult mai bine decât acum doi ani. Este frumos, sperăm să urmeze și dotările, așteptăm să ne mutăm cât mai repede. La 1 septembrie sper să veniți la deschiderea anului școlar”, a afirmat directoarea școlii.

   600 de elevi învață la Åžcoala Nicolae Iorga

    Proiectul de reabilitare a început în 2013. În acești doi ani, numărul de elevi a crescut cu o sută. Acum, la Åžcoala Nicolae Iorga învață 600 de copii. Astfel, a crescut numărul de elevi în clasă de la 19 în 2013, până la 25 elevi/clasă în 2015. Clădirea școlii a fost construită în anii 1960. În anii 70 a funcționat ca și Liceu Pedagogic. Ulterior, școala a fost denumită numărul 1 iar din 2000 poartă numele istoricului Nicolae Iorga. Unitatea de învățământ are 18 săli de clasă, trei laboratoare (chimie, fizică, informatică), ateliere, cabinete, centru de documentare și informare, sală de sport. Elevii învață în două schimburi. Åžcoala este una foarte bună, cu o rată de promovare de 95% iar 75% dintre elevii care învață aici au note de peste 8 și calificative Foarte Bine și Bine.

Lucrările realizate prin proiectul european:
• sălile de clasă, cancelaria și celelalte săli au pardoseli din parchet laminat;
• pardoseli finisate cu gresie în grupuri sanitare și în celelalte încăperi (holuri);
• la pereți – zugrăveli cu vopsea lavabilă în toate spațiile, cu excepția grupurilor sanitare în care s-a montat faianță până la o înălțime de 1,50 m;
• ferestrele au fost prevăzute cu glafuri din PVC pe exterior, iar glafurile interioare existente din mozaic au fost reparate și șlefuite;
• învelitoare de tablă profilată;
• îndepărtarea apelor meteorice de pe învelitoare se face prin jgheaburi montate perimetral și burlane dimensionate corespunzător ca număr;
• instalațiile sanitare și de alimentare cu apă au fost înlocuite total;
• instalatii termice – înlocuirea, în totalitate, a instalațiilor de vehiculare a agentului termic, interioare (rețea distribuție, coloane, racordurile și corpurile de încălzire);
• ventilarea spațiilor se realizează natural prin uși și ferestre în timpul pauzelor;
• dotarea claselor și laboratoarelor cu mobilierul și aparatura IT necesare actului educațional.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?