Bacăul a găzduit una dintre principalele competiții ale verii destinate fotbalului juvenil. Cupa „Aerostar”, organizată de clubul sportiv cu același nume, s-a derulat pe șase terenuri ale bazelor sportive „CS Aerostar” și „Letea” și a reunit la start nu mai puțin de 68 de echipe care s-au înfruntat la șase categorii de vârstă. Participarea consistentă, calitatea meciurilor, importanța și diversitatea premiilor au făcut ca turneul, prins de CS Aerostar și în proiectul de finanțare nerambursabilă aprobat de Consiliul Local Bacău în acest an, să constituie o adevărată reușită. La competiția de la Bacău pe podium a urcat și echipa Progresul Focșani. Grupa de juniori născuți în anul 2004, antrenată de Mișa Alexandru s-a clasat pe locul 3, fiind depășită în clasament doar de formațiile Comstar Vaslui și Sporting Bacău. Podiumurile la celelalte categorii de vârstă au fost: Grupa 2003: 1) Stars Brăila, 2) LPS Vaslui, 3) Aerostar Bacău, 4) Sport Club Bacău; Grupa 2005: 1) Comstar Vaslui, 2) Unirea Ruginoasa, 3) Viitorul Bârlad, 4) AS Câmpulung Moldovenesc; Grupa 2007: 1) Pro Sport Focșani, 2) Luceafarul Bucovina Suceava, 3) Viitorul Bacău, 4) Didi Junior Iași; Grupa 2008: 1) Stars Brăila, 2) FC Bacău, 3) Didi Junior Iași, 4) Juniorul Suceava.