Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: A dat 16.000 lei pe o bicicletă! Poliţist la Boloteşti, premiant la ciclism



    Unul din sporturile pe două roți, ciclismul, și-a găsit un adept și în persoana lui Valentin Marian Savu. La 25 de ani, ajutorul șefului de post de la Poliția comunei Bolotești și absolvent al Liceului Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești, Valentin este unul din pasionații curselor de ciclism și participă de fiecare dată, când are ocazia, la competițiile organizate la nivel național. Ultima competiție la care a participat a fost la Celik Dere Maraton, organizată la Tulcea, unde polițistul din Bolotești a ocupat locul 2 la categoria sa de vârstă și tot locul 2 la General, la categoria amatori. În acest an, Valentin se mai laudă cu locul 2 la General și locul 2 la categoria de vârstă 19-29 ani la Campionatul Dobogean de MTB, etapă la care au participat aproximativ 200 de concurenți, locul 2 la Măcin CX 2015 și locul 4 la XC Race Buzău 2015. Prima oară a îndrăgit motocileta. „Am renunțat parțial la motocicletă și am trecut la cele propulsate pe forța proprie. Primele ieșiri cu bicicleta au fost cam dezamăgitoare. Aveam o bicicletă de 1500 lei care nu îmi oferea prea multe avantaje, era grea, piesele erau ieftine și întreținerea scumpă. Pas cu pas, documentând și după antrenamente dure și epuizante, la îndemnul partenerilor mei, am participat anul trecut la 3-4 concursuri în zona de sud-est a României și rezultatele au fost destul de bune, locurile 10-15 din câteva sute de participanți, dar totuși mi s-a părut nemulțumitoare. În acest an, cu forțe proaspete și multă determinare, mi-am achiziționat o bicicletă nouă, cumpărată în rate, costul acesteia fiind de 16000 lei. Cum programul de lucru este destul de încărcat, fiind de patru ani în cadrul Ministerului Apărării și Internelor, media zilnică pe care o parcurg este de cel puțin 50 kilometri în afara sistemului competițional, iar pe durata sistemului competițional, parcurg și câte 100 kilometri pe zi”, a spus Valentin Marian Savu. Tânărul are și planuri de viitor. Va participa la ultimele două etape ale Campionatului Dobrogean, organizate de Asociația Explorere în localitățile Ciucorova și Luncavița din Tulcea, iar pe 2 august, va pedala la un maraton umanitar care va avea loc la Jariștea. „Uneori mă prinde noaptea pedalând pe străzi sau pe munte pentru a realiza norma zilnică de kilometri. Mereu sunt echipat corespunzător și chiar cetățenii din Bolotești au remarcat acest lucru, apreciind că sunt un exemplu. Pe viitor, în paralel cu meseria de polițist, îmi doresc să ocup funcția de motopolițist în cadrul Serviciului Rutier Vrancea, pe baza ideei că prima dragoste nu se uită niciodată”, a mai spus Valentin Marian Savu, un polițist vrâncean care se mândrește cu performanțele sale la ciclism.

16 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?