Cinci elevi din Vrancea au fost admiși la colegiile militare. Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Biroului Informare – Recrutare, în acest an afluența tinerilor absolvenți de școli gimnaziale, care au dorit să îmbrățișeze o carieră militară, a fost la nivelul anilor precedenți. Din județul Vrancea, Biroul Informare – Recrutare a selecționat 61 de tineri pentru a urma cursurile Colegiilor Naționale Militare, dintre care 33 de băieți și 28 de fete, aceștia parcurgând în totalitate etapele procesului de selecție.
În urma repartizării computerizate, pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, a testării desfășurate în cadrul Colegiilor Naționale Militare și a mediilor celor patru ani de studii, cu ponderile legale corespunzătoare, din unitățile de învățământ de pe raza județului Vrancea, au fost admiși: Andreea Alexă de la Åcoala gimnazială „Duiliu Zamfirescu” – Focșani cu media 9,50 – CNM Câmpulung Moldovenesc, Vasile Cristian Figher de la Åcoala gimnazială Rotileștii Mari, media 9,11 – CNM Breaza, Costin Florin Doldor de la Åcoala gimnazială „Åtefan cel Mare” -Focșani, media 8,90 – CNM Câmpulung Moldovenesc, Sebastian Minuț de la Åcoala gimnazială Ploscuțeni, media 8,44 – CNM Câmpulung Moldovenesc și Alexandru Daniel Noapteș de la Åcoala gimnazială „Regina Maria” – Vintileasca, media 8,04 – CNM Câmpulung Moldovenesc.
„Informăm tinerii care vor finaliza studiile gimnaziale în cursul anului 2016 și doresc să urmeze o carieră militară, despre faptul că se pot prezenta la Biroul informare – recrutare încă de la începutul anului școlar 2015 – 2016, pentru a se putea pregăti din timp în vederea susținerii probelor de selecție, deoarece concluzia care se conturează, rezidă în faptul că, din cauza evoluției în cadrul probelor de selecție, (cu predilecție cele privind testarea capacității motrice), mulți candidați ratează șansa de a intra în sistemul militar. Adresăm felicitări tinerilor admiși în sistemul militar, părinților acestora și conducerilor instituțiilor de învățământ care au contribuit la formarea lor !”, a transmis lt.col Aurelian Chelaru, șeful Biroului Informare – Recrutare.