Un bărbat din comuna Slobozia Bradului este cercetat de polițiști pentru distrugere și amenințare. El a distrus cu un topor poarta de acces în curtea unei localnice și a amenințat-o pe aceasta cu acte de violență.
La scandal au asistat câțiva localnici, care au ieșit în stradă pentru a vedea ce se întâmplă, așa că există martori cu care polițiștii vor discuta pentru a afla ce s-a întâmplat între cei doi. În funcție de rezultatele verificărilor, se vor lua și măsuri. „La data de 03.07.2015, orele 19.45, polițiștii din Slobozia Bradului s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 ani, din com. Slobozia Bradului, a tulburat ordinea și liniștea publică pe raza satului, pe DC 169, distrugând cu un topor poarta de acces în locuința unei femei, în vârstă de 31 ani, din aceeași localitate. Totodată, bărbatul a amenințat-o pe aceasta cu acte de violență, cu voce tare, la fața locului strângându-se câteva persoane, indignate de scandalul produs. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în funcție de rezultatul cercetărilor vor fi luate măsurile legale ce se impun”, au transmis polițistii.