Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Sancțiuni pentru pacienții care nu se prezintă la controlul preventiv


Persoanele care nu merg regulat la medicul de familie pentru a fi consultați riscă să fie sancționați. Inițiativa aparține ministrului Sănătății, care speră că, mergând mai des la doctor, românii vor preveni sau vor depista din timp bolile cronice.
Odată cu intrarea în vigoare a noului pachet de servicii medicale, a apărut și obligativitatea cetățenilor de a se prezenta la medicul de familie pentru o consultație de prevenție. Este vorba despre consultații periodice anuale, pentru persoanele până la 18 ani, consultații de monitorizare a evoluției sarcinii, consultații preventive pentru persoanele cuprinse între 18 și 39 de ani o dată la trei ani de zile și, de asemenea, consultații preventive anuale la toate persoanele asimptomatice care au vârsta peste 40 de ani. Din păcate, medicii de familie reclamă faptul că pacienții asimptomatici, cu vârste între 18 și 39 de ani, nu se prezintă la medic pentru controlul periodic.
Pentru că situația a ajuns și la urechile ministrului Sănătății, se dorește ca, din toamnă, să fie introduse sancțiuni pentru persoanele care nu se prezintă la consultații preventive. „Ne gândim ca din toamna lui 2015 să introducem măsura controalelor obligatorii, dar care să includă și sancțiuni pentru neprezentare”, a declarat în presa centrală ministrul Nicolae Bănicioiu. Măsura are ca scop aflarea stării de sănătate generale a populației, prevenirea unor boli încă din stadiul incipient și reducerea costurilor mari de tratament.
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, pachetul de servicii de bază prevede vizite periodice la medicul de familie. Potrivit Contractului-cadru 2014-2015, anexa 2C, serviciile preventive oferite asiguraților sunt: consultații preventive, care sunt consultații periodice active, oferite persoanelor cu vârsta între 0 – 18 ani și au ca scop identificarea și intervenția în tulburările de creștere și dezvoltare și în riscurile modificabile specifice pe grupe de vârstă/sex; consultația de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic – are ca scop identificarea și intervenția asupra riscurilor modificabile asociate afecțiunilor cu pondere importantă asupra poverii îmbolnăvirilor: boli cardiovasculare și metabolice, cancer, sănătate mintală, sănătatea reproducerii.
Evaluarea complexă a riscului individual în funcție de vârstă/sex se realizează prin consultație și investigații specifice consemnate în riscogramă; consultații preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani și peste.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?