Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Bear Grylls de Vrancea! 11 elevi au învăţat de la militarii Brigăzii 282 să supravieţuiască în pădure


11 elevi, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, au renunțat pentru trei zile la confortul caselor lor și au ales să-și petreacă timpul în pădurea din apropierea satului Pădureni, alături de militari din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani, în tabăra amenajată special pentru proiectul „Cercetaș pentru trei zile”. Micii cercetași, între care și trei fete, una de numai 12 ani, dar extrem de curajoasă, au avut de învățat foarte multe lucruri de la militari. Spre exemplu, ieri, ei au aflat cum să-și procure apa atunci când nu au la dispoziție fântâni, cișmele ori magazine de unde să-și poată cumpăra, dar și cum să aprindă focul când nu au la îndemână toate cele necesare.

    Experiență unică pentru 11 elevi, care au fost selectați să participe la proiectul „Cercetaș pentru trei zile”, organizat de militarii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani. Marți dimineață, Irina Militaru, Irina Paraschiv, Andra Cristea, Florin Toader, Alexandru Dobre, Rareș Peicu, Bogdan Bălăceanu, Vlad Bot, Matei Constantinescu, Fabio Oprișan și Rareș Iamandi, au plecat alături de militari în tabăra special pregătită pentru ei în pădurea din apropierea satului Pădureni, cu gândul de a fi cercetași pentru trei zile.
    Încă din primele momente în care au pășit în tabără, copiii au dat piept cu o situație nemaiîntâlnită, militarii punând la cale „un mic război”. Apoi, micii cercetași s-au cazat, nu la vreun hotel ori pensiune, ci în corturi, după care militarii au început să le arate ce înseamnă să fii cercetaș și ce trebuie să faci ca să te poți descurca în situații limită. Copiii au învățat cum să se orienteze după busolă, cum să-și procure apă atunci când nu au, cum să aprindă focul, dar și cum să-și prepare hrana doar cu mijloacele pe care le pot avea la dispoziție într-o pădure. De asemenea, s-au plimbat cu barca pe Siret, iar aseară au avut parte de un foc de tabără în jurul căruia au stat împreună cu militarii și le-au ascultat poveștile.
    Experiența a fost unică pentru fiecare dintre ei, iar Irina, cea mai mică dintre participanți a promis că va merge la bunicii ei, la munte și va încerca să-și procure apa, așa cum a învățat de la militari. „Am venit pentru că am vrut să văd ce înseamnă să fii militar. Am ținut și o armă în mână și a fost foarte interesant. Am învățat lucruri pe care nu o să le uit și aș mai veni aici. A fost foarte interesantă activitatea de astăzi (ieri-n.r) cea cu apa. Cred că o voi pune în aplicare. Voi merge la bunici la țară și o să exersez. Primirea a fost neașteptată. A fost o ambuscadă așa și s-a simulat un mic război”, a povestit Irina Militaru, care, deși are doar 12 ani, nu a avut nicio problemă să renunțe la confortul de acasă pentru a afla ce înseamnă să fii militar.

    Andra și-a văzut viitorul

    Printre cele trei fete care au participat la proiect s-a numărat și Andra Cristea, care își dorește să intre în sistem. Așa, ea a aflat cum stau lucrurile, înainte de a da piept cu instrucția. „Am vrut să văd cum va fi viitorul meu pentru că vreau să intru în sistem și mi se pare ceva unic. Nu ai de multe ori ocazia să vezi cu ochii tăi cum este să fii cercetaș, mai ales că folosim tot ce folosesc ei. A fost frumos, am avut parte de experiențe noi, am învățat cum să ne orientăm după busolă și multe altele. Primirea ne-a surprins, nu ne așteptam să fie așa. Cu toții am fost mulțumiți și cred că am mai reveni cu toții”, a povestit și Andra Cristea.
    Experiența l-a încântat și pe Rareș Iamandi, care ne-a spus că a avut foarte multe de învățat și recomandă tuturor să participe la un astfel de proiect. „A fost o experiență de neuitat. Am fost alături de cei mai buni prieteni ai mei și am învățat foarte multe lucruri de la cei din armată, care ne vor mai învăța și altele și care ne apără patria. Am vrut să particip la proiect pentru că mi s-a părut ceva foarte interesant, cu foarte, foarte multe activități. Cu toții au fost drăguți cu noi, fiecare informație ne-a fost dată pe tavă, nefiind nevoie ca noi să cerem nimic. Mi-a plăcut, aș mai veni și aș recomanda tuturor să vină”, a povestit și Rareș Iamandi.
   
   Foarte mulți copii interesați de proiect

    Inițial, militarii s-au gândit ca la proiect să participe doar doi elevi, dar pentru că cererea a fost foarte mare, numărul a fost suplimentat la 11. „Suntem în zona localității Pădureni, zonă de responsabilitate a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, în care cercetașii se pregătesc în zonă de șes, luncă și apă. Proiectul „Cercetaș pentru trei zile” este o idee a colegilor din cadrul comandamentului Brigăzii. Am încercat inițial să vedem dacă prinde acest subiect la copii. Ne-am gândit ca tabăra să fie organizată doar pentru doi copii dar, datorită numărului mare de înscriși, am reușit să suplimentăm până la 11 copii. De ieri dimineață (marți dimineață-n.r), în urma trierii și anunțării acestora, cu acordul părinților, au fost primiți, echipați și apoi ne-am deplasat către zona de tabără. Primirea a fost una interesantă, am încercat să-i surprindem și chiar am reușit, deoarece au trecut printr-o zonă în care un grup de rebeli au încercat să atenteze la siguranța locuitorilor, apoi a avut loc cazarea copiilor și li s-a prezentat viața în mediul militar, făcând cunoștință cu tehnica, cu armamentul din dotare. Ulterior, după-amiază, am încercat să-i învățăm cum se demontează o armă și cum se aranjează pentru a fi funcțională și am făcut cu ei topografie, încercând să-i învățăm să se deplaseze cu ajutorul busolei. Acum, de dimineață (ieri dimineață-n.r) am încercat să punem în practică ce au învățat marți după-amiază, fiecare primind câte o busolă și încercând să găsescă punctele izolate din teren. De asemenea am venit la locul de trai în condiții de izolare. Am văzut cum se captează apă, li s-au prezentat diferitele metode de aprindere a focului și de preăgătire a hranei într-o zonă izolată. Tot marți am avut un moment de instrucție cu deplasare pe tiroliană și se va continua cu instrucția la apă, adică deplasarea cu barca, iar seara va fi un foc de tabără. Mâine (astăzi-n.r), ultima zi, vom avea doar activități normale de instrucție și încheierea activității”, a precizat lt.col Vasile Roman, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani.

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?