Sindicaliștii din Educație sunt nemulțumiți de modul în care este asigurată finanțarea în învățământul românesc preuniversitar, respectiv realizarea fondului de salarii în funcție de numărul de elevi existenți la o școală. Liderul organizației județene a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Emil Tudor a prezentat deficiențele acestui sistem, ieri, la ședința Comisiei de Dialog Social organizată la Prefectură. Astfel, până în 1995, Ministerul Educației asigura de la bugetul de stat cheltuielile cu salarizarea cadrelor didactice dar și cu deplasările, etc. Ulterior, lucrurile s-au schimbat, iar finanțarea se face acum în funcție de numărul de elevi (finanțare per capita). Asta înseamnă că bugetul fiecărei unități de învățământ este proiectat în funcție de numărul de elevi. Acest lucru duce la situații în care sunt neconcordanțe între fondul de salarii de la o școală și salarizarea reală a cadrelor didactice. Diferențele sunt mai mari la școlile unde sunt puțini elevi dar pentru care trebuie asigurată pregătirea școlară.
Liderul de sindicat a arătat că, la nivel de Federație s-au făcut studii și s-a constatat că, la ora actuală, pentru a asigura salarii conform grilei, cu sporuri de vechime, cu gradații de merit, cu grade didactice, ar trebui suplimentată finanțarea per elev între 34 și 35%. Åi tot nu este suficient. „Ne dorim oameni cu bună pregătire porofesională în sistemul de educație iar acest lucru se poate întâmpla dacă omul are un parcurs profesional care înseamnă cel puțin zece ani până când reușește să-și dobândească toate gradele didactice, eventual și un titlu de doctorat iar în felul acesta poate să asigure o pregătire atât metodică și științifică pe măsura cerințelor sistemului”, a spus Emil Tudor.
Sindicaliștii vor să fie schimbată această formulă de finanțare a învățământului preuniversitar. Finanțarea în învățământul preuniversitar ar trebui să fie de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației ca ordonator principal de credite, prin inspectoratele școlare, și să se elimine veriga ordonator secundar de credite – primarul. „Comunitatea locală să participe cu ceea ce înseamnă funcționarea, igienizarea școlilor, combustibil. Am întâmpinat multe greutăți vis-a-vis de întârzieri plăți salarii, de asemenea, dirijarea fondurilor față de hotărârile judecătorești pe care le-am câștigat în decursul timpului”, a mai spus liderul de sindicat.
„Ca președinte de sindicat nu voi face niciodată o sesizare”
Cu salarii mici, profesorii au creat o industrie gri a meditațiilor. În mod netransparent, unii profesori au ajuns să impună elevilor și părinților nevoia de meditații pentru ca elevii să aibă rezultate bune la cursuri. „Recunosc că este o industrie a meditațiilor, recunosc că se iau foarte mulți bani, recunosc că acești profesori care fac meditații și care se consideră, pe bună dreptate, elitele în învățământul din județul Vrancea, în ceea ce privește activitatea la catedră lasă de dorit. De fapt, și îmi asum ceea ce spun, școala reprezintă un loc de testare a ceea ce știe un copil pentru ca ulterior să îl chem la meditații”, a spus Emil Tudor.
Deși cunosc aceste fapte, sindicaliștii din educție așteaptă să vină inspectorii antifraudă pentru a-i depista și sancționa pe profesorii care obțin venituri nedeclarate din meditații. „Cunosc această situație și am spus-o de mai multe ori. Dar eu, ca președinte de sindicat, nu voi face niciodată o sesizare că profesorul x de la colegiul cutare face meditații. Sunt organe abilitate ale statului, pot face verificări, sondaje, să treacă amenzi pentru venit nefiscalizat”, a continuat liderul de sindicat.
„Aici sunt vinovați părinții”
Aceste cadre didactice sunt cele care aruncă o pată neagră pe munca unor profesori care muncesc extraordinar și reușesc să obțină rezultate foarte bune cu elevii lor. „Sunt copii cu probleme în familie, copii cu probleme de comportament, copii cu evoluție intelectuală mai slabă. Îi duc de la 6 poate la 8. Este un progres extraordinar. Dar nu este un progres dacă îl duc de la 8, pe care îl dau deși el ar fi de 9, să îl duc la 9 pe care el de fapt îl merită. De ce? Ca să îmi justific activitatea de meditație. Aici sunt vinovați părinții”, a subliniat liderul de sindicat.
„Ce fac ei se numește infracțiune”! Doar opt profesori au declarat venituri din meditații
Subprefectul Cristi Misăilă a avertizat că practica profesorilor de a face meditații fără a declara veniturile obținute este considerată infracțiune. „Ce fac ei se numește infracțiune. Nedeclararea și neplata unor obligații la bugetul de stat reprezintă infracțiune”, a spus subprefectul Cristi Misăilă. Acesta a arătat că profesorii trebuie să se înregistreze legal dacă vor să ofere meditații care ar trebui să fie doar o pregătire extrașcolară. „Nu accept ca un profesor la catedră să nu își facă datoria, să nu lucreze cu toată priceperea lui, pentru a lăsa o rezervă pe care să o prezinte elevului în particular. Cel care vrea să se perfecționeze mai mult decât îi oferă școala poate să accepte această pregătire extrașcolară, dar, repet, într-un cadru foarte bine reglementat. Profesorii care vor să dea meditații să își facă o formă de organizare, o intreprindere individuală, PFA, societate comercială, să fie la vedere”, a mai spus subprefectul Misăilă.
Potrivit unei situații de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, în județul Vrancea sunt doar 8 persoane înregistrate cu venituri din meditații în 2015. Este un salt față de anii trecuți când erau înregistrați doar șase profesori cu venituri din meditații.
ISJ atenționează profesorii cu meditații
Inspectorul general Vasilica Zaharia spune că profesorii sunt atenționați asupra declarării veniturilor care sunt obținute din meditații. Dar, a subliniat inspectorul general, chiar părinții insistă să își înscrie copiii la clasele unde predau profesorii care oferă meditații. „Noi atenționăm colegii că aceste venituri, dacă se obțin, trebuie declarate. Dacă își fac treaba la catedră? Eu cred că în mare parte sunt profesori recunoscuți și știu că, pentru foarte mulți dintre aceștia, părinții insistă să își dea copiii tocmai la clasa lor pentru că sunt recunoscuți ca profesori foarte buni”, a afirmat Vasilica Zaharia.
Referitor la finanțarea din Educație, inspectorul general a arătat că în județ nu au fost probleme cu salariile și a existat o foarte bună colaborare cu Finanțele Publice, cu autoritățile locale din Vrancea. „Dar sunt probleme în ceea ce privește fondul total de salarii. Åi asta deoarece avem un corp profesoral cu grade didactice, doctorat, gradații de merit obținute pe drept și în urma unei munci susținute. Avem unități școlare unde numărul de copii la clasă este foarte mic pentru că atât este numărul de copii în acea localitate și trebuie să îi creezi copilului posibilitatea să meargă la școală, să parcurgă școala. Dacă sunt 12 copii la clasă trebuie să plătești profesorul și e normal să nu ajungă banii de salarii. Sunt cauze obiective pe care le susținem de foarte mult timp și în fața conducerii Ministerului Educației Naționale”, a precizat inspectorul general Vasilica Zaharia.