Teodora Cobzaru are 17 ani. Este elevă la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani și are o pasiune mai puțin obișnuită: limba și cultura coreeană. Ea vorbește, scrie și cântă în această limbă care celor mai mulți dintre noi ni se pare imposibil de învățat. Åi, cum altfel, visul ei este să ajungă în Coreea, drept pentru care participă la un concurs al cărui premiu este chiar o excursie în această țară. Competiția se numește „Talk! Talk! Korea 2015” și este organizată de cea mai mare televiziune din Coreea – KBS, în colaborare cu o trupă de muzică pop coreeană – „Cnblue”.
Teodora a aflat de concurs de pe internet, după cum ne-a spus chiar ea, așa că a filmat melodia „Arirang”, melodie ce face parte din patrimoniul cultural UNESCO, fiind reprezentativă pentru Coreea de Sud, și a trimis link-ul pe youtube. Ea este acompaniată la pian de Denisa Avrămoiu, elevă la Colegiul Cuza din Focșani.
Dacă va fi câștigătoarea concursului, lucru pe care îl va afla pe data de 11 august a.c, Teodora va merge pentru șase zile în Coreea de Sud, excursie pe care și-o dorește din tot sufletul. Pentru concurs, Teodora s-a pregătit intens, făcând rost inclusiv de un costum tradițional coreean, hanbok, pe care și l-a procurat de la o prietenă coreeancă stabilită la Constanța. Pe lângă premiul cel mare, televiziunea KBS va face și o emisiune cu câștigătorul sau câștigătoarea.
Filmarea cu Teodora, care interpretează în stil propriu melodia „Arirang”, a fost postată pe youtube, unde are peste 1.400 de vizualizări, dar și pe pagina sa de Facebook, unde eleva de la Arte a strâns peste o sută de like-uri și zeci de comentarii apreciative. Aprecierile au venit și de peste hotare, multe dintre ele din rândul unor tineri din Coreea cu care Teodora s-a împrietenit.
Focșăneanca pasionată de Coreea are și susținerea părinților. Anul trecut, ea a participat, la Universitatea Româno-Americană din București, timp de patru zile, la Åcoala de cultură coreeană, programul cursurilor incluzând: Dans cu evantaie, Dans cu tobe Sogo, 4 tobe „Samulnori”, Curs de maniere coreene, Curs de interpretare a unor cântece tradiționale coreene, Film coreean, Jocuri tradiționale, Mâncare coreeană.
Îi urăm succes și spor la învățat!