„E cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viața mea!”, a exclamat ieri, focșăneanca Ecaterina Duca, când a văzut mulțimea de oameni care au venit să-i ureze sănătate și bucurii la împlinirea celor 100 de ani. Extrem de emoționată pentru petrecerea organizată de fiică, fiu și celelalte rude, înconjurată de prieteni, ea a fost extrem de onorată de prezența primarului Decebal Bacinschi și de cea a preotului paroh Ceaușu. Fiecare dintre aceștia a venit cu câte un dar: primarul urbei cu o diplomă de longevitate, 2.100 de lei din partea Consiliului Local și un frumos buchet de flori, iar părintele i-a dăruit sărbătoritei o icoană și un inspirat aranjament floral. Dincolo de toate darurile însă, atmosfera cu totul și cu totul specială, încărcată de dragostea aceea emoționant de caldă și veridică prin simplitatea ei, dragostea ce unește cu fire nevăzute fiu cu mamă, mamă cu fiică, mamă cu întreaga familie unită în trecut, prezent și viitor, a fost ceea ce orice om din lumea asta și-ar dori să aibă…
Mama. Cel mai drag om din lume! Persoana pe care nimeni și nimic n-o poate înlocui, omul pe care îl păstrezi pe vecie în suflet și-n inimă și l-ai vrea aproape pe veșnicie. Mama, singura persoană care e lângă tine, copilul ei, la bine, la greu, la bucurii, la necazuri, ființa care nu doar că îți dă viață, dar te și construiește ca om clipă de clipă, oră de oră, zi după zi, an după an fără să se plângă, fără să obosească, ființa căreia îi pasă de tine, care rămâne cu tine atunci când toți te părăsesc, ființa pe care o doare orice durere de-a ta, o bucură orice bucurie de-a ta, ființa care te știe a mângâia și îmbrățișa cu sufletul, cu inima, așa cum nimeni în lume nu știe și nu va mai ști a o face… Mama este singura care deține secretul de a dărui dragoste nemărginită necondiționat și ți-o dăruiește atât de discret, atât de firesc, atât de nepretențios, cu atâta devotament încât – ce păcat – nici nu știi cât de bogat ești, atâta timp cât o ai…
Pe mama au sărbătorit-o, ieri, cu emoție și lacrimi de recunoștință și de iubire, doi frați din urbea noastră. Despărțiți de viață și de timpuri, ei s-au reunit pentru a număra și rememora întâmplările celor 100 de ani a mamei lor. Fiica, Elisabeta Wilken, a venit acasă tocmai din Germania, unde s-a stabilit în anii 70, și fiul, George Duca, i-au organizat centenarei lor mame o petrecere de suflet, ce s-a putut numi și o petrecere supriză, pentru că la ea au fost invitați să participe reprezentanți ai oficilităților locale și cei ai mass-mediei.
În cochetul apartament al sărbătoritei s-au adunat ieri, alături de fiu și fiică, în jurul unei mese bogate, rude, prieteni, oameni care o prețuiesc și o iubesc și pentru care, într-un moment sau altul al vieții lor, Ecaterina Duca a avut un cuvânt bun, o mână de ajutor, un sfat, un îndemn, o alinare…
„Nu m-am așteptat la vârsta asta să fiu așa de onorată!”
Mare i-a fost surpriza centenarei Ecaterina Duca să primească vizita primarului Focșaniului Decebal Bacinschi și ai reprezentanților administrației locale. Edilul i-a înmânat sărbătoritei Diploma de longevitate, un buchet de flori, dar și un plic cu 2.100 de lei din partea Consiliului Local, odată cu cele mai frumoase urări. „Să vă dea Dumnezeu sănătate! V-am adus aici o mică atenție din partea Consiliului Local, odată cu toate urările noastre de bine!”, a spus primarul Decebal Bacinschi.
La rândul său, preotul paroh Ceaușu i-a dăruit, din partea bisericii, o icoană și un delicat aranjament floral. „Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate și zile îndelungate și de acum încolo. Din partea bisericii v-am adus o icoană cu Maica Domnului și cu mai mulți sfinți, care să vă fie ocrotitoare și ajutătoare până la sfârșit. La Biblie spune așa: că anii omului sunt 70; cine-i în putere 80, că ce-i mai mult este chin și osteneală. Ori dumneavoastră ați contrazis chiar și scriptura!”, a spus preotul Ceaușu.
Extrem de emoționată, Ecaterina Duca a mărturisit că „nu m-am așteptat la vârsta asta să fiu așa de onorată de autoritățile acestui oraș și mulțumesc din suflet și zic bogdaproste că mi-a dat un imbold, o dragoste, o așa plăcere… N-am avut în viața mea așa ceva! Știți, fiecare început are și un sfârșit și poate vrea Dumnezeu să fie un sfârșit bun. Adică să nu mă chinui. Că am trecut prin atâtea, și bune, și rele, cum trece fiecare… Numai că la mine a fost și război… au fost și ruși, au fost și nemți… Ei, a trecut”, a spus Ecaterina Duca.
În prezența tuturor, ea a interpretat chiar și două cântece, iar vivacitatea și emoția sa s-a transmis tuturor. Astfel, în glasurile tuturor, reunite în melodia „La mulți ani cu sănătate”, s-a simțit tremurul înlăcrimat al bucuriei momentului.
Creier de matematician și un trup antrenat prin… fișa postului!
Cu toate că arată chiar mai bine decât alte persoane la 70 de ani și deși are încă mintea brici, de la înălțimea vârstei sale de 100 de ani, Ecaterina Duca a mărturisit că totuși… „bătrânețea e puțin cam grea. Nu-i chiar așa ușoară ca la tinerețe… Eu m-am născut la Cotești, în 1915. Am avut patru mame. Mama care m-a născut a murit de tifos exantematic, când eu aveam două luni. Până la doi ani m-a crescut cumnata ei și la doi ani a venit tata și m-a luat. Dar cum nu era căsătorit, m-a dat la bunica (paternă – n.r.) la care am stat până la trei ani jumate. Apoi, după ce s-a căsătorit, m-a luat la el și am stat la Urechești. După căsătorie, lui tata i s-a mai născut o fetiță, Nela”, a povestit sărbătorita. S-a născut în vremuri tulburi, când Primul Război Mondial făcea iad din viața oamenilor, însă despre copilăria sa își amintește ca despre o perioadă totuși frumoasă a vieții sale.
A făcut clasele primare la Urechești, apoi liceul la Buzău și apoi școala de revizori contabili la București. La 20 de ani s-a căsătorit și împreună cu soțul ei, Gheorghe Duca, și-au ridicat o casă frumoasă și solidă în centrul Focșaniului, casă care a fost apoi demolată de comuniști… „Soțul meu avea un depozit de ziare, ziare de toate felurile, dar și cărți și alte mărunțișuri din care trăiam. Când au intrat rușii, în Al Doilea Război Mondial, ne-au luat tot, ne-au devastat casa. A fost foarte greu… Depozitul de ziare ni l-a luat statul. Soțul meu, care era cu zece ani mai mare ca mine, a fost concentrat… Am rămas singură cu doi copii, a fost greu, vai de capul nostru. Nu mai aveam nimic. Pe fată a trebuit s-o dau la părinții mei, la Urechești, s-o crească, iar pe băiat l-am trimis la Galați, la Institutul Ortodox. Având casă mare, mie nu au vrut să-mi dea serviciu, ziceau că am casă… Nici cartelă pentru pâine nu mi-au dat, până nu m-am încadrat. Mâncam un sfert de pâine pe zi, atât. Dar după vreo doi ani, pentru că cei care lucrau la depozitul de ziare nu știau contabilitate, m-au chemat pe mine, cu ziua, să le aduc lucrările la punct… Apoi a venit brigada de control de la București, care a dat dispoziție să fiu angajată imediat, nu să mă țină cu ziua. Ce să vă zic… Am fost angajată la Poștă revizor contabil, trebuia să merg la toate subunitățile din județ și să le țin contabilitatea, dar și al unităților de prin țară… Când era război, zburau bombele pe sus și eu trebuia să mă duc acolo unde eram trimisă. Pe jos, cu mașina, cu trenul, cu ce puteam. Pe orice vreme…”, a povestit Ecaterina Duca.
Împreună cu copiii ei a trăit, o vreme, experiența vieții de refugiat, apoi a simțit durerea despărțirii de aceștia perioade îndelungate, din cauza serviciului. Tot timpul era pe drumuri, bătea kilometri întregi pe jos, de la o comună la alta, dormea pe unde apuca, pe la familii mai ospitaliere din comunele în care ajungea, prin gări, îndârjită și conștiincioasă să-și ducă la îndeplinire îndatorirea. „A fost greu, dar tot ce nu omoară, întărește… Socoteam cu capul cerceafuri de calcule contabile. La matematică am fost tare, într-adevăr, chiar și după ce am ieșit la pensie mă mai ruga unul și altul să le fac inventarul. Am lucrat o viață la Poștă și la Bancă, și să știți că am fost admirată și apreciată la serviciu”, a spus Ecaterina.
Doi copii buni, o nepoată și un strănepot
Mândria Ecaterinei Duca sunt copiii ei, Elisabeta și George, dar și nepoata și strănepotul. Spune cu drag că sunt copii buni, cuminți, pe care i-a iubit și îi iubește ca pe lumina ochilor. Ba chiar mai mult decât atât, fiindcă ochii ei văd tot mai puțin, auzul e tot mai firav… Când fiica, Elisabeta, s-a căsătorit și a plecat în Germania, stabilindu-se acolo, spune că „mi s-a rupt jumătate din viață, dar ce era să fac. Asta a fost. Timpul își urmează cursul, fiecare cu soarta lui”. Iar George, la rândul lui plecat câteva zeci de ani acolo, s-a întors și a rămas lângă ea. „Pentru mine, mama este exemplul meu. Este o femeie foarte carismatică, care n-a avut posibilitățile mele și totuși uimește de fiecare dată cu puterea de viață, cu bunătatea și corectitudinea ei, cu sensibilitatea ei pentru cei din jur, fie că-i animal, plantă sau om. A fost soarta așa, ca eu să plec, noi ne urmăm soarta, dar am venit mereu când am putut și am petrecut concedii foarte plăcute împreună”, a spus, cu lacrimi de emoție în glas, frumoasa fiică a Ecaterinei.
Iar George, fiul centenarei, cel care după zeci de ani de muncă în Germania a decis să se întoarcă lângă mama sa, din dragoste pentru ea, a mărturisit că secretul longevității acesteia nu e nici mâncarea, nici alte lucruri pe care oamenii obișnuiesc să le spună în astfel de împrejurări. „Secretul longevității mamei mele și a tuturor este să nu faci rău în viață, cu voință, și să te rogi pentru dușmanii tăi. Asta îți dă o liniște sufletească ca o mare înaintea răsăritului de soare. După asta ne-am condus noi, acest lucru l-am respectat. Iar mama a fost întotdeauna un exemplu pentru mine, a făcut mult bine…”, a spus George.
Portretul celor 100 de ani
Ecaterina a iubit foarte mult copiii și drept urmare, fiul său a dorit ca la aniversarea celor 100 de ani, să-i facă încă o surpriză. El a invitat un tânăr extrem de talentat să-i creioneze mamei sale portretul. Astfel, George Ovidiu Saghin, elev în clasa a X-a la Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu” din Focșani, a avut ocazia să facă ceea ce nu se știe dacă va mai avea ocazia să facă vreodată în viață: portretul unei mame, al unei bunici și străbunici, la împlinirea a 100 de ani!
O sută de ani, peste care Ecaterina crede și speră că se vor aduna și alții, astfel încât să se poată bucura cât mai mult de frumoasa sa familie. Și de viață. O viață cât un secol, ce li se poate părea unora prea mult… Ecaterina, însă, își amintește trecutul. Se bucură de prezent. Și pășește cu încredere spre viitor. Mergând pe cel de-al 101-lea an al său, înconjurată de cei dragi, anii nu i se par o prea mare povară! „Nici eu nu m-am așteptat să ajung aici! Am trecut prin timpuri grele. S-au sfârșit… Și merg înainte cât oi putea! Curaj, asta trebuie oricui! Și dumneavoastră să trăiți, să fiți sănătoși și să mergeți la cât mai multe persoane care împlinesc această vârstă!”, spune. „Că ce-i suta în ziua de azi?!”.
Redacția „Monitorului de Vrancea” îi urează centenarei Ecaterina Duca sănătate și ani frumoși pe mai departe! Și să ne întâlnim cu bine și la 101 ani!
