Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Dosarul de corupție al lui Trășculescu, amânat până la toamnă


Dosarul fostului deputat PDL Alin Trășculescu, aflat pe rolul Curții de Apel București, în apel, a fost amânat pentru luna septembrie. Asta pentru că instanța a acordat timp avocaților să pregătească apărarea, dar și pentru că va începe vacanța judecătorească, iar timp de două luni se vor judeca doar cauzele urgente. Următorul termen în dosarul fostului deputat pedelist Trășculescu, acuzat de fapte de corupție, a fost fixat pentru data de 9 septembrie.
    Trășculescu a făcut apel după ce a fost condamnat de judecătorii Tribunalului București la 7 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, dar și pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pedepsele aplicate au fost contopite, instanța de fond stabilind ca Trășculescu să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani de închisoare. „(…) condamnă pe inculpatul Trășculescu Alin – Silviu la următoarele pedepse: 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență, comisă în forma de participație a instigării (…) 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, comisă în forma de participație a instigării (…) 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (…) contopește cele patru pedepse principale și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare. (…) dispune deducerea din durata pedepsei rezultante aplicate a perioadei reținerii de 24 de ore de la data de 11.11.2012, ora 05.40, și până la data de 12.11.2012, ora 05.40, și a perioadei executate în stare de arest preventiv de la 29.11.2012, ora 20.15, la data de 07.12. 2012”, au decis magistrații Tribunalului București.
     Aceeași instanță a dispus și confiscarea specială a sumei de 160.000 lei de la Trășculescu, fiind menținute și măsurile asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor și a sumelor de bani deținute de acesta, până la concurența sumei de 160.000 lei. El a mai fost obligat și la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În dosar au mai fost condamnate încă trei persoane.
    Fostul deputat Trășculescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției  Naționale Anticorupție în aprilie 2013, prima instanță luând o decizie în cazul său, respectiv de condamnare cu executare, după aproximativ doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?