În data de 4 iunie 2015, a avut loc la Bruxelles decernarea premiilor „Superior Taste”, acordate de International Taste & Quality Institute (Institutul Internațional al Gustului și Calității), cea mai importantă organizație mondială dedicată testării și promovării băuturilor și produselor alimentare de calitate.
Premiul „Superior Taste” este singura marcă a calității gustului, atribuită de lideri în domeniu, Chefi deținători ai valoroaselor stele Michelin și Somelieri.
Membrii juriului sunt, de asemenea, și membri ai prestigioaselor asociații culinare europene, cum ar fi Maîtres Cuisiniers din Franța, Académie Culinaire din Franța, Academy of Culinary Arts, Euro-Toques, Federazione Italiana Cuochi, Nordic Chefs Association, Associaciones des Cocineros din Spania, World Master Chefs Society, Verband der Köche din Germania, precum și Association de la Sommellerie Internationale (ASI) pentru băuturi.
Asemeni ghidului Michelin în gastronomie, iTQi nu organizează un concurs, ci evaluează și premiază produsele în funcție de calitatea proprie. Practic, un juriu format din 65 de Chefi medaliați cu stele Michelin, au degustat ouăle „Din Ogradă” și le-au supus unei analize senzoriale care s-a bazat pe calitatea gustului, aspectul general, culoare, consistență, miros și gust de după consum. Testarea propriu-zisă a avut loc „în orb”, membrilor juriului li s-a prezentat doar un ou, preparat la fel cum se prepară în fiecare casă. În urma analizei senzoriale, cei 65 de Chefi au apreciat că oul „Din Ogradă” are „un gust remarcabil”, fiindu-i atribuite 2 stele de calitate (maximum de stele este de 3). „Acest premiu reprezintă o recunoaștere a tuturor acțiunilor întreprinse de noi pentru a ne diferenția în piață, pentru a oferi clienților un produs superior. Întreaga noastră activitate stă sub semnul calității: tehnologia de creștere a găinilor unică în țară prin care păsările cresc liber la sol, în volieră, furajul strict natural pregătit în FNC-ul propriu, după rețete proprii, personalul antrenat, toate au condus către oul „Din Ogradă” cu un gust remarcabil. De-a lungul celor 11 ediții ale premiilor „Superior Taste”, a mai fost medaliat doar un singur produs de acest gen, din Olanda, însă noi, suntem primii și singurii din țară care ne bucurăm de o asemenea recunoaștere mondială”, a precizat dr. Ștefan Balaban, administratorul și fondatorul societății.
Prin acest premiu, fiecare consumator al ouălor „Din Ogradă” se poate simți asemeni unui Chef cu stele Michelin.