Monitorul de Vrancea vrea să afle de la copii ce ar face ei pentru ca satul, comuna, orașul, județul, țara, lumea în care trăiesc să fie mai bune, mai frumoase, mai prietenoase. Ce ar face ei dacă ar fi primari, președinți sau regi ori regine.
Ne sare în ajutor Carrefour, care îi va premia pe cei ce vor veni cu cele mai originale, amuzante, inventive soluții. Tot ce trebuie să faceți este să ne trimiteți un filmuleț de câteva minute în care să ne spuneți ce ați face voi dacă ați conduce lumea. Puteți încărca filmulețele pe youtube și ne trimiteți linkul pe adresa redactie@monitorulvn.ro sau ni-l puteți trimite prin transfer ori printr-un link pe facebook sau pur și simplu îl puneți pe un stick și ni-l aduceți la redacție. Dacă nu puteți realiza un filmuleț, trimiteți-ne o scrisoare și o poză cu voi, semnificativă pentru acest concurs, pe adresa redactie@monitorulvn.ro sau strada Tinereții nr.1, Focșani.
Vom desemna trei câștigători, câte unul pentru clasele 0-IV, V-VIII, IX-XII, în funcție de numărul de Like-uri și Share-uri. Mai exact, articolul care va primi cele mai multe Like-uri și Share-uri, atât pe site-ul nostru, www.monitorulvn.ro, cât și pe pagina noastră de Facebook – https://www.facebook.com/pages/Monitorul-de-Vrancea/151851901567179, va fi desemnat câștigător, iar autorul va fi premiat.
Pentru câștigătorul desemnat la prima categorie (clasele 0-IV), Carrefour oferă o bicicletă, pentru a doua categorie (clasele V-VIII) – o tabletă, iar pentru clasele IX – XII un smartphone. De asemenea, ocupanții locului secund la fiecare categorie vor primi câte un voucher de cumpărături la Carrefour în valoare de 100 de lei.
Te pot ajuta părinții, profesorii, prietenii sau oricine consideri tu că poate transforma filmulețul sau textul tău în unul câștigător.
Concursul se derulează până pe 15 iulie, astfel încât să fii PREMIAT în VACANÅ¢A MARE! Succes tuturor!
Aveți surse de inspirație
aici
sau aici
sau aici