De astăzi și până vineri, 19 iunie, absolvenții de liceu participă la evaluarea competențelor digitale (proba D) în cadrul examenului de Bacalaureat. La această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 2.626 candidați, dintre care 2.112 din seria curentă și 514 din serii anterioare. Săptămâna trecută s-a susținut proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, la care au participat 2.094 de absolvenți din cei 2.123 înscriși. Cei mai mulți dintre absolvenții care s-au prezentat la proba A au obținut nivelul „Experimentat”. Astfel, 164 de candidați au obținut calificativul mediu, 392 de candidați avansat, iar 1.538 experimentat.
Ciclul probelor orale se încheie cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), programată între 22 și 26 iunie.
Probele orale sunt notate cu calificative, nu cu note, și nu sunt luate în calcul la media examenului, însă dacă un candidat nu se prezintă la o probă de evaluare a competențelor orale, el pică automat examenul.
Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, încep luni, 29 iunie, cu testarea cunoștințelor de limbă și literatura română, conform calendarului examenelor, aprobat de Ministerul Educației.