Episodul 53 – Veioza cu sare roz de Himalaya

0
17278


    Cred că fiecare părinte încearcă să facă ce e mai bun pentru copiii lui. Åžtiu, pare un truism, dar câteodată, această încercare te poate duce spre zone unde n-ai fi crezut că ajungi. În cazul meu, așa cum am mai spus în cadrul acestei rubrici, a fost vorba despre o oarecare întoarcere la natură. De la o adeptă convinsă a medicinei alopate, am ajuns pe drumul spre teorii conspirative referitoare la industria farmaceutică. Așa că alternativele pe care le caut pentru copiii mei sunt, de multe ori, în alte locuri decât farmaciile.
    Pe un site american am dat de articolul unei mame bloggerițe care scria despre prevenția în cazul alergiilor. Pe lângă antihistaminice luate înainte de sezonul alergiilor, uleiuri esențiale și un aspirator performant, mama respectivă a scris și despre o veioză cu sare de Himalaya, care ar fi reprezentat o sursă de ioni negativi, respectiv de purificare a aerului din casă. Cum nu auzisem până atunci de așa ceva, am căutat pe internet, am întrebat și am aflat că se găsește și la noi, în România.
    Cum aproape de sediul Monitorului de Vrancea există un plafar, am zis să întreb și acolo, deși eram destul de neîncrezătoare. Spre surprinderea mea, vânzătoarea mi-a arătat un bloc de sare roz, așezat pe un suport din lemn, iar când a băgat-o în priză, lumina era caldă, foarte plăcută. Åži prețul a fost unul foarte bun, 35 de lei. La același plafar exista și o lampă dintr-un bloc de sare albă, în care se punea o lumânare pentru a se încălzi, care costa doar 10 lei.
    Acum, sincer, nu știu dacă veioza are toate acele proprietăți terapeutice scrise în lista care vine odată cu ea. Îmi doresc să le aibă. Cert este că ambii copii au fost foarte încântați, au așezat-o în cortul cu jucării și au pretins că e foc de tabără, iar ei sunt la camping. Personal, am simțit în nări că aerul e sărat și că puteam să respir mai bine atunci când veioza era aprinsă.
    Conform viataverdeviu.ro, „persoanele care au folosit lămpile de sare au observat îmbunătățiri la nivel fizic și mental de îndată ce le-au folosit. Au declarat că acestea au ajutat în legatura cu: problemele respiratorii (inclusiv răceli), alergii,
afecțiuni ale pielii, afecțiuni mentale și asociate cu stresul (inclusiv insomnia),   dureri de cap și migrene, reumatism, afecțiuni ale sistemului circulator.”.
    Aceeași sursă atrage atenția: ” Nu te aștepta la rezultate spectaculoase dacă pui o singură lampă într-un colț indepartat al casei, unde nu prea merge nimeni. Aceste lampi au rază de acțiune limitată. Vei obține rezultate optime doar dacă le pui undeva unde tu și familia ta petreceți mult timp, sau unde aveți cea mai mare concentrație de aparate electronice.”.
    În plus, „există și versiuni false sau ieftine ale acestor lămpi, care nu folosesc sarea de Himalaya. Trebuie să verifici proveniența lămpii. „. Articolul integral îl puteți citi pe http://bit.ly/1FScjDh
    Sper ca aceste informații să vă fie de folos. Multă sănătate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here