Vrancea a pierdut, în statistică, peste trei mii hectare de pădure în ultimii șase ani. O situație prezentată de Institutul Național de Statistică arată că suprafața fondului forestier din Vrancea a ajuns la 174,5 mii hectare de pădure la sfârșitul anului trecut. Silvicultorii spun însă că este o pierdere pe hârtie, în fapt fiind o regularizare a datelor trimise în anii anteriori. De altfel, diminuarea fondului forestier nu se face prin defrișări. Chiar dacă un toporator rade câteva hectare de pădure, acestea rămân în continuare în fondul forestier național, care reprezintă categoria de folosință a terenului.
Conducerea Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Focșani a arătat că în acest an au fost actualizate informațiile trimise către Statistică în anii trecuți.
Inspectorul șef Ionică Cherciu a afirmat că raportările referitoare la fondul forestier au fost actualizate și nu au mai fost incluse toate pădurile administrate de ocoalele silvice, ci doar cele care efectiv sunt pe raza județului Vrancea. Până acum, în raportări era inclusă întreaga suprafață de pădure administrată de ocoalele silvice și se ajungea în situații în care o suprafață de pădure era raportată statistic la Vrancea deși, de exemplu, era pe raza județului Buzău. „În 2015 s-a făcut o regularizare și din acest motiv a apărut și această diferență. Înainte se raporta situația transmisă de ocoalele silvice, fără să se țină cont că o suprafață de fond forestier administrată de Ocolul Silvic Focșani este pe raza județului Buzău, de exemplu”, a explicat inspectorul șef Ionică Cherciu.
De asemenea, directorul Direcției Silvice, Lucian Zamfir, a arătat că fondul forestier nu poate fi diminuat decât în condiții speciale. Simpla defrișare a unei suprafețe de pădure nu înseamnă că terenul respectiv nu mai face parte din fondul forestier național. „Mai sunt cazuri excepționale în care, de exemplu, Siretul mai rupe din mal și dispare o jumătate de hectare de pădure din Lunca Siretului. Sunt însă cazuri izolate”, a explicat directorul Direcției Silvice.