Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

O drezină s-a ciocnit cu un marfar la Bizighești. Patru CFR-iști au fost răniți


Un grav accident feroviar s-a produs pe magistrala 500 București-Suceava, pe raza localității vrâncene Bizighești, în noaptea de miercuri spre joi. Mai multe  persoane au fost rănite, după ce drezina în care se aflau a intrat în coliziune cu ultimul vagon al unui marfar încărcat cu lemne, care staționa. În drezină se aflau cinci persoane, iar patru dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre victime au fost duse la spital de ambulanțele SAJ ajunse la fața locului, iar celelalte două au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD.
La locul accidentului a ajuns și autospeciala de descarcerare din cadrul ISU Vrancea, dar și o autospecială de lucru cu apă și spumă, dar nu a fost nevoie de intervenția acestora. „Evenimentul, în care au fost implicate o drezină și un tren de marfă, a fost anunțat la dispeceratul comun ISU-Ambulanță în jurul orei 23.00. Imediat după primirea apelului, prin intermediul numărului de apel unic 112, la fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stins incendii și două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, au fost identificate cinci persoane care se aflau în drezină, patru dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Paramedicii i-au preluat pe F. M., în vârstă de 34 ani, care prezenta un traumatism la membrul inferior drept, la nivelul șoldului, și pe M. R., în vârstă de 48 ani, care prezenta un traumatism la nivelul gambei membrului inferior drept. De asemenea, un bărbat, în vârstă de 30 ani, și altul, în vârstă de 49 ani, cu traumatisme la nivelul capului și toracelui, au fost preluați de echipajele SAJ. Din fericire, nu a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare. Cu toții erau conștienți, cooperanți, iar după ce li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență «Sf. Pantelimon» Focșani”, a precizat căpitan Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

   Poliția TF a deschis o anchetă

    Polițiștii de la Transporturi Feroviare au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat. „La data de 27 mai a.c., polițiștii TF au fost sesizați despre faptul că între stațiile CFR Putna Seacă și Mărășești, la km. 212, o drezină ce aparține Secției Linii de Contact Mărășești, a intrat în coliziune cu ultimul vagon al unui tren de marfă aflat în staționare. În urma producerii evenimentului au fost răniți ușor 4 muncitori aflați în drezină, care au fost preluați și transportați la Spitalul Județean Vrancea. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a transmis subcomisar Bogdan Toader, ofițerul de presă al IPJ Vrancea.
    Potrivit unor surse, cele patru persoane rănite mergeau să remedieze o defecțiune în zona Gugești.

   Accident feroviar cu pagube de 6 milioane de euro

    Un grav accident feroviar, soldat cu un rănit și pagube estimate la 6 milioane de euro, s-a produs în august anul trecut, la Cotești. Atunci, un bărbat din comuna Obrejița, angajat al CFR, pus să păzească utilajele de întreținere a căii ferate, a fost strivit în vagonul în care se afla, după ce un tren de marfă a intrat în coliziune cu utilajele de întreținere a căii ferate, iar acestea au fost proiectate în vagonul în care se afla paznicul. Paguba creată în urma acestui accident a fost estimată la aproximativ 6 milioane de euro, utilajele provenind din Austria.
    Trenul de marfă 60.842/1, care se deplasa pe direcția Buzău-Adjud, deși nu ar fi avut semnalul de intrare în stația Cotești, a intrat totuși, moment în care a ajuns pe linia 3, linie pe care era garat convoiul de utilaje folosite la întreținerea liniei și vagonul în care se afla angajatul CFR din Obrejița, care a ajuns la spital. Practic, accidentul s-a produs după ce mecanicii nu au respectat semnificația culorii roșii a semnalului de intrare în halta de mișcare Cotești. În urma impactului, convoiul de utilaje a fost împins pe o distanță de câteva zeci de metri, după care utilajele au deraiat. În momentul impactului, vagonul în care se afla paznicul, care trebuia să păzească utilajele, s-a făcut acordeon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?