Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

DESCINDERI la o agenție de modeling şi un apartament din Focșani! Două tinere găsite cu MUGURI DE CANABIS, duse la audieri


Două tinere din Vrancea fac obiectul unui dosar în care polițiștii de la Crimă Organizată Iași fac cercetări pentru trafic de droguri. Oamenii legii au efectuat 9 percheziții, miercuri, dintre care două în Focșani, una într-un apartament de pe Bulevardul Unirii, iar cealaltă la sediul unei agenții de modeling, tot de pe Bulevardul Unirii.
Tinerele, la care s-au găsit muguri de canabis, au fost duse de polițiștii vrânceni la Iași pentru audieri. „La data de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii  D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județele Botoșani și Vrancea, la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc. La activități au participat și polițiști de la structurile de combatere a criminalității organizate Vrancea și Botoșani, de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Serviciul Acțiuni Speciale și polițiști de frontieră de la I.T.P.F. Iași și S.T.P.F.  Botoșani. Din cercetări a reieșit că, în luna februarie 2015, membrii grupului infracțional organizat ar fi cultivat cannabis, pe raza localității Românești, județul Botoșani, în scopul comercializării drogurilor în municipiul Iași, precum și în alte localități din țară. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 8 kilograme de cannabis și a fost depistată o cultură indoor de cannabis, cu sisteme complete de întreținere, preparare, instalații de iluminat, de filtrare a aerului, de umidificare, de irigare programată, de reflectare a luminii, de ermetizare și de încălzire. În urma administrării probatoriului, 4 dintre membrii grupării au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-o informare a poliției române. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de Departamentul de Informații și Protecție Internă.
    Ieri, polițiștii de la Crimă Organizată Vrancea i-au ajutat și pe colegii lor din Neamț, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea unor infracțiuni privind efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?