Credincioșii care au participat, duminică, 24 mai 2015, la slujba de la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia vrânceană Bălești au primit binecuvântare arhierească. Aflat în mijlocul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult și a rostit, la final, un cuvânt de învățătură. În continuare, ierarhul locului a binecuvântat casa praznicală din vecinătatea bisericii parohiale, o realizare importantă pentru comunitate.
Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul”. „Să rămâneți statornici în dreapta credință și să nu negociați acest dar, acest odor de mare preț pe care vi l-au încredințat părinții și bunicii dumneavoastră. Când am intrat în biserică, am fost plăcut impresionat să văd atâtea creștine cu basmaua pe frunte și arse de soare, ce dau mărturie despre vocația acestui neam credincios, harnic și generos, în același timp, care a înfruntat atâtea necazuri, vicisitudini, de-a lungul secolelor. Fiți, așadar, înțelepți și ascultători față de Biserică, față de ierarh, față de preotul care v-a fost rânduit aici, ca să vă călăuzească duhovnicește, și fiți vrednici urmași ai înaintașilor, ai părinților și bunicilor frățiilor voastre, care s-au ostenit și au construit acest locaș de cult”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Biserica din localitatea Bălești a fost ridicată în anul 1830 de către Alexandru Ghica, fratele domnitorului Grigore Ghica. De-a lungul timpului, s-au efectuat importante lucrări de consolidare și restaurare ale locașului de rugăciune, prin strădania preotului paroh Neagu Tănăsuică și a enoriașilor. Pictura nouă, în frescă, a fost realizată de către arhid. Gabriel Sibiescu din Buzău, iar în data de 22 octombrie 2006 s-a săvârșit slujba de resfințire a bisericii.