Află câte gradații de merit vor primi angajații din sistemul educațional vrâncean

1
1665


Reprezentanți Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) și ai sindicatelor s-au întrunit în comisie paritară, ieri, pentru a se stabili ponderea gradațiilor de merit pe   categorii de personal, precum și pe discipline de învățământ. Astfel, s-a stabilit că, la nivelul județului, vor fi acordate 140 de gradații de merit. Drept urmare, în anul școlar 2015-1016 vor fi plătite 667 de gradații de merit, din care 536 din anii școlari precedenți. Astăzi se va întruni Consiliul de Administrație al ISJ, care va valida listele finale cu acordarea gradațiilor de merit pentru fiecare cadru didactic sau personal auxiliar.
Reamintim că la sesiunea de anul acesta, în vederea obținerii gradației de merit și-au depus dosare 247 de angajați din sistemul educațional. Dintre acestea, 10 sunt administratori financiari, cinci administratori patrimoniu, șapte bibliotecari, 12 directori de unități de învățământ, 30 de educatoare, patru informaticieni, 42 de învățători, nouă cadre din învățământul special, doi laboranți, doi pedagogi școlari, 21 de secretare de școli, un maistru instructor și 97 de profesori.
Potrivit calendarului, în perioada 28-29 mai, ISJ va înainta la Ministerul Educației Naționale listele validate cu personalul didactic din unitățile de învățământ în vederea acordării gradațiilor de merit, iar emiterea ordinului ministrului Educației se va face pe 11 august. Numărul de gradații ce pot fi acordate într-un an școlar se calculează în funcție de numărul de norme de la nivelul județului, astfel: „din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice și 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului școlar se scade numărul de gradații acordate personalului didactic și didactic auxiliar existente în plată, având în vedere că gradația de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei funcții publice”.
Anul trecut, în Vrancea nu au fost acordate gradații de merit. Potrivit legislației în vigoare, gradația de merit reprezintă o recunoaștere financiară a performanțelor la catedră ale profesorilor, care rotunjește veniturile acestora cu 25% din salariu, pe o perioadă de 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here