A murit un cunoscut profesor de geografie de la Liceul Pedagogic

2
4376


Învățământul vrâncean este din nou în doliu. Cunoscutul profesor de geografie Niculae Deac a murit. Acesta a decedat joia trecută, la Spitalul Fundeni din capitală, unde suferise o intervenție chirurgicală.
Profesorul Deac avea 65 de ani și preda geografie elevilor de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani. Mai bine de 30 de ani a fost profesor la licee din Odobești și Mărășești, apoi la Liceul Economic și Liceul Pedagogic din Focșani. Urma să iasă la pensie în acest an, dar din cauza problemelor de sănătate, semestrul acesta nu a mai fost la ore.
Cei care l-au cunoscut au numai cuvinte de laudă la adresa profesorului Deac. „A fost un om corect, vesel și optimist. Un bun cadru didactic, un profesor apreciat și respectat de elevi, dar și de colegi. A fost un om care-și doza bine sentimentele și părea că trece cu brio prin toate încercările vieții. Nu-mi găsesc cuvintele. Mi-e greu… Dumnezeu să-l odihnească în pace”, ne-a spus profesoara Lauriana Ailincuței, directoarea Liceului Pedagogic. Și inspectorul școlar general Vasilica Zaharia l-a cunoscut pe profesorul Deac, fiind o perioadă colegi la liceul din Odobești. „A fost un om deosebit, foarte apreciat de copii și colegi. Regret această pierdere”, a spus Vasilica Zaharia.
Trupul neînsuflețit al profesorului Niculae Deac a fost depus la Biserica „Precista” din Focșani, iar ieri a avut loc înmormântarea, în comuna Pufești.

             Monitorul de Vrancea transmite „Sincere condoleanțe” familiei îndoliate!

                                                   Dumnezeu să-l ierte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here