Spitalul Județean de Urgență și cel Militar (FOTO) angajează medici. Cele două unități medicale au scos la concurs 14 posturi.
Astfel, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a scos la concurs cinci posturi de medic specialitatea Psihiatrie, un post de medic specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă și un post de medic Medicină internă. Potrivit publicației de concurs, la examen se pot prezenta medici rezidenți aflați în ultimul an de pregătire, specialiști ori primari.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; copie xerox de pe diploma de medic și adeverință de confirmare în gradul profesional; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 a ordinelor menționate; declarație scrisă că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care dorește să concureze; certificat privind starea de sănătate; copie xerox de pe autorizația de liberă practică; chitanță de plată a taxei de concurs.
Înscrierile la concurs se fac în termen de 15 zile de la data de 22 mai, iar concursul se organizează după 30 de zile de la data de 22 mai. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0237.625.000 interior 278.
7 posturi la Spitalul Militar
Spitalul Militar „Dr. Alexandru Popescu” a scos la concurs un post de medic specialitatea medicină de urgență, un post de medic specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, un post de medic specialitatea Oncologie, un post de medic specialitatea Pneumologie – Ambulator, unul în specialitatea Nefrologie – Ambulator, un post de medic specialitatea Psihiatrie – Ambulator Buzău și un post specialitatea ORL – Ambulator Buzău.
La examenul de concurs se pot prezenta medici rezidenți aflați în ultimul an de pregătire, specialiști ori primari. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; copie xerox de pe diploma de medic și adeverința de confirmare în gradul profesional; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 a ordinelor menționate; declarație scrisă că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care dorește să concureze; certificat privind starea de sănătate; copie xerox de pe autorizația de liberă practică; chitanță de plată a taxei de concurs.
Înscrierile se fac în termen de 15 zile de la data de 22 mai, iar concursul se organizează după 30 de zile de la această dată. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0237.216.400 interior 1601.