Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Se schimbă legislaţia! Folii MAI ÎNTUNECATE pe parbrizul maşinii


Se schimbă legislația pentru foliile auto. Åžoferii care vor geamuri fumurii, din această vară, vor avea voie să-și lipească folii mai întunecate pe parbriz. Dar opacitatea nu trebuie să depășească 30 la sută. Potrivit producătorilor, foliile cresc eficiența aerului condiționat și vă protejează împotriva radiațiilor ultraviolete. Legea din România prevede în acest moment că geamurile din spate și luneta mașinii pot fi complet întunecate. În față însă, lucrurile sunt mai sensibile. Folia trebuie să aibă 70 la sută transparență pentru geamuri laterale și 75 la sută pentru parbriz. „Legislația este în curs de schimbare pentru a fi armonizată cu cea aplicabilă în Uniunea Europeană. Astfel încât și transparența pentru parbriz va fi coborâtă la 70 la sută”, spune Cristian Bucur, RAR.
    Potrivit Registrului Auto Român, geamurile mașinii vin încă din fabrică, inclusiv geamurile din față, cu o opacitate de aproape 20 la sută, dacă se lipește o folie pe geam opacitatea crește, de exemplu, până la 40 la sută. Cu alte cuvinte, în această situație încălcați legea. Cei care nu respectă legea și sunt prinși în trafic cu folie mult prea întunecată rămân fără talon și riscă o amendă de până la 2.000 de lei. Cei de la Registru au și aparate care calculează transparența geamurilor.
    Åžoferii pot fi amendați dacă nu montează folii omologate de RAR. Folia costă de la 300 la 10 mii de lei. Cele clasice sunt mai ieftine și rețin doar ultravioletele. Există folii cu metal, care păstrează chiar și răcoarea în mașină, spun specialiștii. Dar uneori pot afecta semnalul telefonului mobil. Cei care vor să fie siguri, pot opta pentru folii antiefracție. Dacă un geam obișnuit poate fi spart în 5 secunde, pentru unul cu folie hoțul ar avea nevoie de cel puțin un minut și multă forță.
    Articolul integral pe http://bit.ly/1BlHYsk

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?