Campionatul de minifotbal pentru amatori programează în weekend primele două etape din Grupa Finală pentru desemnarea Campioanei Ligii de minifotbal Vrancea, sezonul 2014-2015. Capul de afiș al etapei de astăzi este reeditarea finalei fazei locale a Cupei României, întâlnirea Pamiro Construct – Sanorom Bolotești. Formația pregătită de Adrian Toma are doar varianta victoriei pentru a rămâne în cursa pentru primele 2 poziții care asigură prezența la Campionatul Regional de baraj pentru calificarea la Campionatul Național, în timp ce Pamiro Construct, în cazul unei noi victorii, se poate bate pentru event în acest sezon.
Campioana en-titre Voința DEEP SERV întâlnește Arena lui Alex Nistoroiu și Jan Oltianu, iar un pas greșit în jocul de astăzi poate răsturna clasamentul Grupei Finale. Formația manageriată de Marian Spînu nu-și mai permite însă ratarea unui nou obiectiv după eliminarea din sferturile Cupei României. Chiar dacă Voința a învins Arena în ambele jocuri directe din acest sezon (tur și play-off), această întâlnire nu are 1 solist.
Programul jocurilor de astăzi (22 mai):
ora 18.00 Jess Caffè – Green Team, restanță din ultima etapă (play-out),
ora 19.00 Dr.GSM&Global Proiect – Flux DiaCarn,
ora 19.45 Voința DEEP SERV – Arena,
ora 20.30 Pamiro Construct – Sanorom Bolotești.
Programul jocurilor de duminică (24 mai):
Ora 15.30 Pro As Company- Green Team în sferturi de finală din play-out,
ora 16.15 ACS Mausoleul Mărășești – Fabrica de imagine,
ora 17.15 Auto ZBR – Gabana Ferm,
ora 18.00 Arena – Sanorom Bolotești în grupa finală,
ora 19.00 Pamiro Construct – Flux DiaCarn,
ora 19.45 Voința DEEP SERV – Dr.GSM&Global Proiect,
ora 20.30 Jess Caffè – ALTDORF TEHNIK.
Notă: În sferturile de finală din play-out, în caz de egalitate se vor executa direct 3 lovituri de la 7 m. Câștigătoarele se vor califica în semifinalele din play-out (tragere la sorți).