Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Învățătorul acuzat că a SĂRUTAT și PIPĂIT o fetiță de 9 ani în baia școlii a fost SUSPENDAT


Învățătorul din Rotilești, care este acuzat de familia unei eleve de 9 ani că a pipăit-o, a fost suspendat din funcție. Directorul Școlii Rotilești, comuna Cîmpuri, Ion Drăghici, a declarat că învățătorul, care are 60 de ani, nu se va putea întoarce la catedră pe perioada anchetei. Potrivit acestuia, în urma întrunirii Consiliului Profesoral, s-a decis formarea unei comisii de disciplină, formată din trei membri, care să analizeze cazul. „S-a format o comisie de disciplină, iar luni învățătorul a fost convocat să se prezinte în fața comisiei. Eu am primit plângere de la tatăl fetiței. Învățătorul este suspendat pe perioada cercetării, iar copiii de la clasa unde preda au fost mutați să învețe după amiaza, cu un alt învățător”, ne-a declarat directorul Ion Drăghici.
Potrivit unor surse, cele relatate de fetița de 9 ani ar fi conforme cu realitatea. În incinta unității de învățământ sunt montate camere video, care ar fi înregistrat cum învățătorul ar fi sărutat-o pe copilă și ar fi atins-o în zonele intime. De altfel, pe www.monitorulvn.ro, un cititor a scris că învățătorul ar fi abuzat și de propria-i fiică. „Ce scârbă de om! A fost în stare să abuzeze de fiica’sa… da’de o oarecare fetiță… Sper ca Dumnezeu să îl răsplătească pentru toate faptele sale”, scrie acesta.
Reamintim că, săptămâna trecută, familia unei fetițe de 9 ani a făcut plângere a poliție, sesizând faptul că învățătorul copilei, un cadru didactic de la Școala Rotilești, comuna Cîmpuri, ar fi sărutat-o pe aceasta și ar fi atins-o în zonele intime. Potrivit celor reclamate la poliție, fetiței i s-ar fi făcut rău în timpul orelor de curs, motiv pentru care învățătorul, care are aproximativ 60 de ani, ar fi mers cu ea la baie. Ajuns acolo și ferit de ochii celorlalți elevi și ai colegilor săi, învățătorul ar fi început să o sărute pe fetiță și să o atingă în zonele intime. În momentul în care a ajuns acasă, copila a povestit familiei cele întâmplate, iar părinții au depus plângere la poliție. Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate cele întâmplate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?