Zeci de elevi au fost găsiți de polițiști în baruri și cafenele, deși trebuiau să fie la ore. Ieri, în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea absenteismului școlar, acțiune la care au luat parte jandarmi și cadre didactice. „Având în vedere că se apropie vacanța de vară pentru elevii din învățământul preuniversitar, precum și examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, iar din verificările efectuate se constată o tendință de creștere a numărului de elevi care absentează de la cursuri, există riscul ca acest fenomen să conducă la înregistarea unor evenimente negative în care pot fi implicați elevii. Pe baza acestor considerente și în conformitate cu prevederile Planului Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, la data de 20.05.2015, între orele 10.00-13.00, pe raza localităților urbane au fost organizate acțiuni pentru prevenirea unor acte de violență în zona unităților de învățământ, precum și a combaterii absenteismului școlar”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
Echipele, formate din polițiști de proximitate, jandarmi și cadre didactice, au verificat un număr de 43 baruri și cafenele, fiind depistați absetând de la cursuri 64 elevi, dintre care 50 numai în Focșani. Aceștia au fost identificați și urmează să fie întocmite informări către unitățile școlare de unde provin și Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele școlare. Totodată, pe parcursul zilei, au fost organizate și 6 activități educativ preventive în unități de învățământ preuniversitar, având ca subiect de discuție absenteismul școlar, consumul de băuturi alcoolice de către minori și violența în școli.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 890 lei, barmanii și administratorii localurilor controlate fiind instruiți în ceea ce privește interdicția de a vinde minorilor băuturi alcoolice, sancțiunea contravențională pentru această faptă fiind de la 100 la 500 lei. „Activitățile pe această linie vor fi continuate până la sfârșitul anului școlar, polițiștii de proximitate urmând să se deplaseze la unitățile de învățământ aflate în responsabilitate, unde vor organiza întâlniri cu elevii, pentru a discuta cu aceștia despre prevenirea violenței în școli și a absenteismului școlar”, au adăugat polițiștii.