Campioană olimpică în 2008 și „argint” acum trei ani, la Londra, Alina Dumitru a fost în centrul atenției la turneul care-i poartă numele. Pentru al treilea an consecutiv, fosta campioană olimpică Alina Dumitru a organizat turneul de judo ce-i poartă numele la sala „Lucian Grigorescu” din Capitală.
La competiție s-au înscris peste 500 de sportivi de la 40 de cluburi, ceea ce a făcut ca totul să se întindă pe durata a zece ore, timp de două zile! Ore în care puștii Alinei, de la Steaua, s-au luptat în meciuri pasionante cu alți români, dar și cu sportivi din Bulgaria ori Republica Moldova. Ba toată un zâmbet, ba aspră la adresa micilor elevi, înscriși la trei categorii, U10, U12 și U14, Alina s-a declarat mulțumită de competiție. În final, Alina și-a consolat sau felicitat elevii: mulți micuți au izbucnit în hohote de plâns imediat după ce au fost eliminați! La întrecere au participat și judoka de la cluburile focșănene LPS și Unirea.
Rezultatele sportivilor vrânceni:
De la LPS Focșani:
– Under 10: Răzvan Cazan – locul III (categ. 24kg), Sara David – locul III (categ. 36kg).
– Under 12: Tiberiu Caba – locul I (categ. +55kg), Sergiu Ioniță – locul II (categ. 27kg), Dennis Stoica – locul II (categ. 46kg), Bogdan Timciuc – locul III (categ. 30kg), Mădălin Mușat – locul III (categ. +55kg). Judoka de la Liceul cu Program Sportiv Focșani sunt antrenați de Stănică Grosu, Marinel Palade, Dumitru Zisu și Iulian Surlă.
De la Unirea Focșani:
– Georgia Hagianu – locul I (categ. 32kg), Iulia Moldoveanu – locul III (categ. 29kg), Mario Constantin – locul III (categ. 42kg), Valentin Cătănoiu – locul III (categ. 46kg), Andreea Parfene – locul III (categ. +38kg), Alexandru Boboacă – locul III (categ. 30kg), Ionela Macovei – locul III (categ. 40kg), Sabrina Turcescu – locul III (categ. 29kg).