Conducerea Filialei de Cruce Roșie Vrancea a participat, zilele trecute, la Adunarea Generală de Alegeri a Societății Naționale a Crucii Roșii Române (SNCRR), în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a instituției. Totodată, fostul președinte, Mihaela Geoană, aflat la finalul celui de-al doilea mandat, a prezentat raportul activității sale în perioada 2007-2015. În cadrul acestei Adunări Generale, Alteța Sa Regală (ASR) Principesa Margareta a României a fost aleasă pentru funcția de președinte al SNCRR, iar medicul Raed Arafat (Filiala Argeș) și omul de afaceri Viorel Cataramă (Filiala Ilfov) au fost aleși în funcțiile de vicepreședinți.
Aleasă cu majoritate de voturi, ASR Principesa Margareta a României și-a exprimat
„convingerea că demersul meu de a prelua calitatea de Președinte al Crucii Roșii Române este benefic și potrivit pentru cauza acestei prestigioase organizații.
Cred că mă voi bucura de încrederea dumneavoastră și că vom putea acționa corespunzător și în spiritul Valorilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie”.
Și Crucea Roșie Vrancea are un reprezentat al tineretului în structurile decizionale la nivel național. Este vorba de Alina Gârleanu, care a fost aleasă în Consiliul Național al Crucii Roșii Române pentru perioada 2015 – 2019, cu 85% din voturile exprimate. „Sunt plină de recunoștință în fața reprezentanților Adunării Generale care mi-au acordat încrederea și mi-au permis să îi reprezint, prin votul lor majoritar. Fiind la al doilea și ultimul mandat ca reprezentant tineret, am trasmis membrilor prezenți ceea ce simt: Crucea Roșie este și va fi mereu, pentru mine, acolo unde stă emblema de Cruce Roșie – în piept, deasupra inimii, adânc în suflet!”, a declarat Alina Gârleanu.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, programul celei dintâi fiind unul de lucru. S-au derulat simultan întâlnirea directorilor și cea a liderilor de tineret, din partea filialelor SNCRR. În cadrul întâlnirii tinerilor, Alina Gârleanu, facilitator din partea Rețelei Europene de Tineret, ca fost membru în Comitetul European de Coordonare pentru Tineret 2012-2014, a prezentat liderilor prezenți în sală structurile decizionale de tineret europene ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cât și Politica de Implicare a Tineretului (YES), în vederea implementarii acesteia și în cadrul SNCRR. Un alt eveniment important pentru tineret discutat a fost FACE (First Aid Convention Europe), concurs internațional de prim ajutor al Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, organizat pentru prima dată în perioada 10-13 septembrie la București. Această competiție reprezintă o tradiție în cadrul mișcării și a fost organizată prima data în anul 1987.
Sfârșit și început de etapă
Cea de a doua zi a Adunării Generale a fost împărțită în două segmente majore.
Dimineața a fost dedicată în totalitate prezentării raportului de activitate pe perioada 2013 – 2015 a SNCRR, cuprinzând și toate activitățile derulate de filialele sale.
În cadrul prezentării acestui raport, Crucea Roșie Vrancea a avut, ca de obicei, o prezență importantă, având secțiuni întregi din raport care făceau referire la activitățile derulate la nivel local, îndeosebi în partea de social și proiecte. Totodată, Crucea Roșie Vrancea este singura filială din România care are un parteneriat de lungă durată cu Casa Regală din Bavaria, Germania, respectiv cu Prințul Ludwig von Bayern și Prințesa Beatrix.
A urmat un moment impresionant, și anume cel în care Mihaela Geoană, aflată la finalul celui de-al doilea mandat, a prezentat raportul activității sale în perioada 2007-2015. „A fost un privilegiu și o mare onoare să conduc cea mai veche și prestigioasă organizație umanitară a României. A fost un privilegiu și o mare onoare să pot lucra cu echipa, cu familia extinsă a Crucii Roșii Române. A fost, de asemenea, un privilegiu și o mare onoare să lucrez cu cei care reprezintă inima organizației, cu generoșii și minunații noștri voluntari. Acești ani împreună ne-au arătat cât de actuală ne este misiunea și cât de perene sunt principiile noastre. Într-o societate care încă își caută drumul, în care sărăcia, egoismul, indiferența sau chiar abandonul par să devină dominante, Crucea Roșie Română trebuie să rămână un punct de sprijin, un reper și un exemplu al unei Românii în care solidaritatea, întrajutorarea și compasiunea militantă devin regula, și nu excepția. Au fost ani frumoși, în care, împreună, am dus mai departe ștafeta generațiilor și nobila misiune a Crucii Roșii Române. Voi continua să fiu alături de cei care vor duce mai departe destinul și rolul indispensabil”, a spus Mihaela Geoană. Momentul a fost plin de emoție, ea fiind aplaudată la scenă deschisă, în picioare, de către toți participanții la Adunarea Generală. Propunerea acestora, făcută prin directorul Simona Bratu de la Filiala Cluj, ca Mihaela Geoană să fie desemnată membru de onoare al SNCRR a fost îmbrățișată cu multă caldură și votată cu unanimitate de voturi.
Cuvântul Mihaelei Geoană a fost urmat de cel al Iulianei Tudor, Ambasador al Crucii Roșii Române. Concluzia din suflet a fost: „Ceea ce rămâne e ceea ce este în sufletul dumneavoastră pentru Crucea Roșie, pentru că oamenii au nevoie de Crucea Roșie. România are nevoie de Crucea Roșie!”.
A urmat prezentarea candidaților pentru alegeri – Consiliu Național, Comitetul Director și funcțiile decizionale din cadrul acestor structuri, și anume președinte, vicepreședinți, membri, reprezentanți ai tineretului. De asemenea, o scurtă intervenție a avut-o și Emilian Drăghici de la ACoR România, invitat special în cadrul Adunării Generale. Între ACoR si SNCRR există un parteneriat de lungă durată, inițiat și dezvoltat cu sprijinul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, prin care APL-urile pot susține, ca membri persoane juridice, prin cotizație anuală, activitatea Crucii Roșii Române. De menționat este faptul că Rodica Davidean, directorul Crucii Roșii Vrancea, a fost numită de fostul președinte Mihaela Geoană să reprezinte Crucea Roșie Română la încheierea Acordului ACoR.