Peste 90% dintre cei aproximativ 2.700 de elevi de clasa a II-a au participat, ieri, la evaluarea națională orală la limba română. Elevii au avut de citit un text și de răspuns la 11 întrebări puse în baza textului. De exemplu, la varianta I au avut de citit o adaptare după „Creionul” de Elia David, iar la varianta a II-a au avut de citit o adaptare a operei „Buburuza” de Eugen Jianu.
Subiectele au fost unice pe țară, concepute de minister, pe două numere, iar testarea s-a desfășurat în clasa în care învață copiii. Rezultatele nu se vor afișa, nu se vor comunica public și nici nu se trec în catalog. Potrivit metodologiei, învățătorul trebuie să îi spună fiecărui părinte care este rezultatul copilului și să îi prezinte planul individualizat de învățare pe care l-a conceput, dacă identifică anumite probleme sau lacune, pe care să le corecteze pe parcursul următorilor doi ani de învățământ primar.
Astăzi, elevii de a II-a vor fi evaluați la matematică.
Între 26 și 28 mai urmează să fie testați elevii de clasa a IV-a, iar între 2 și 3 iunie, cei de clasa a VI-a.