Astăzi, datorită noii tehnologii UGFS (scleroterapie ghidată ultrasonic), varicele pot fi tratate fără a fi necesară operația chirurgicală, inclusiv venele mari, deoarece această metodă presupune injectarea precisă, ghidată echografic a agentului sclerozant direct în vena afectată.
Care este diferența între scleroterapia convențională și metoda UGFS?
Principala diferență este faptul că medicul se folosește de ghidarea ultrasonica în momentul injectării, având la dispoziție o imagine de mare acuratețe care îi permite să injecteze cu mare precizie agentul sclerozant în vena afectată, asigurând astfel o rată foarte mare de succes. Pot fi astfel tratate și venele localizate profund, care altfel ar fi necesitat intervenția chirurgicală.
De obicei, simptomele comune ale bolii varicoase ca durerea în gambă dispar imediat. UGFS are ca și consecință colapsul venei care, practic, nu mai este varicoasă după tratament. O îmbunătățire de 80 % a aspectului apare de regulă în primele 2 săptămâni; totuși poate să treacă ceva timp până la completa dispariție a dilatațiilor venoase. La o treime din cazuri o singură ședință de tratament poate fi suficientă, pentru celelalte două treimi fiind necesare 2-3 ședințe de tratament. În clinica LaurusMedical în medie, 2-3 ședințe terapeutice sunt suficiente ca să rezolve problema venoasă permanent.
Poate UGFS să elimine permanent varicele?
Venele care au fost tratate efectiv nu se vor mai reface. UGFS permite tratamentul definitiv al varicelor fără a se apela la chirurgie, însă, într-un procentaj mic, venele varicoase pot reapărea, de regulă într-un grad mai mic de gravitate.
Câte ședințe de tratament sunt necesare?
În strictă dependență de dimensiunea venelor dilatate, 1-3 ședințe de tratament pentru un picior sunt necesare pentru obținerea unui rezultat definitiv. Intervalul între ședințe este de circa o săptămâna. Scopul nostru, în clinicile LaurusMedical, este să tratăm venele varicoase care există, să ajutăm pacientul să prevină reapariția/recidiva acestora, și să asigurăm acestuia toată asistența și tot sprijinul în eventualitatea apariției unor noi probleme venoase.
Cum ar trebui să mă pregătesc pentru ședința de tratament varice?
⢠nu vă epilați în zona supusă tratamentului în ziua în care se începe tratamentul de varice;
⢠nu folosiți creme sau loțiuni (pansamentul nu se va lipi);
⢠purtați o pereche de pantaloni scurți lejeri pentru un acces ușor la venă și pentru a vă asigura un plus de decență. Ulterior trebuie să aveți un pantalon lung sau o fustă lungă pentru a putea acoperi bandajele de varice;
⢠procurați-vă ciorapi de contenție elastici pe care îi puteți obține și de la clinică;
⢠mâncați bine înainte pentru a evita leșinul și hipoglicemia;
⢠consumați o cantitate însemnată de lichide în ziua ședinței de tratament varice pentru ca venele să nu fie colabate;
Evitați mersul și exercițiul fizic înainte de injectare, care v-ar putea goli venele și face mai dificilă injectarea. De preferat ar fi să stați în picioare pentru o perioadă mai mare de timp înaintea tratamentului.
Joi, 28.05.2015, veți beneficia de tratamentul varicelor efectuat de către Dr. Horia Roman – Vicepreședintele Societății Române de Flebologie, Medic primar chirurg, doctor în medicină – din București.
Pentru informații și programări ne puteți contacta la numerele de telefon 0237/231888 și 0725222543; www.laurusmedical.ro.