Proiectul „Cele mai bune practici și acțiuni demonstrative pentru conservarea populației de Ursus arctos din zona central-estică a Carpaților Orientali”, implementat în perioada 2008-2013 de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea, în parteneriat cu APM Covasna, APM Harghita, Asociația Pentru Conservarea Diversității Biologice – Vrancea și Asociația pentru Conservarea Valorilor Naturii – Harghita, a fost selectat de Comisia Europeană printre primele 5 proiecte LIFE-Natura implementate în Europa. Bugetul total a fost de 515.066 euro, contribuția Uniunii Europene fiind de 386.300 euro.
Peste 500 de proiecte finanțate prin programul LIFE-Natura au fost evaluate de echipa externă de asistență tehnică a unității LIFE din cadrul Directoratului de Mediu al Comisiei Europene, fiind finalizată o primă listă compusă din 17 „Cele mai bune” proiecte. În afară de proiectul APM Vrancea, pe această listă este prezent și proiectul Conservarea acvilei țipătoare mici în România, ce a avut ca beneficiar Agenția Regională de Protecția Mediului Sibiu și Societatea Ornitologică Română. Aceste două proiecte au candidat pentru titlul de „Cel mai bun dintre cele mai bune”. Ceremonia de premiere a proiectelor alese a fi cele mai bune va avea loc joi, 4 iunie, la Bruxelles, Belgia. În cadrul acestei ceremonii, reprezentanții proiectelor câștigătoare, printre care și cele două din România, vor fi invitați să susțină o scurtă prezentare și li se va dărui câte o plachetă.
Scopul proiectului implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a fost conservarea celui mai reprezentativ eșantion al populației de Ursus arctos din România. Printre obiective s-au numărat menținerea actualului statut de conservare al metapopulației carpatice de urs brun, prin aplicarea în arealul proiectului a celor mai bune practici și activități demonstrative, promovarea acestora la nivel național și european, prevenirea declinului populației de urs brun, prevenirea și reducerea conflictelor dintre urs și localnici, precum și menținerea actualului statut de conservare a speciei vizate, în cele 15 situri Natura 2000 suprapuse arealului proiectului.
Acest proiect, alături de altele 16 selectate de CE, va fi popularizat printr-o broșură, dar și pe pagina dedicată celor mai bune proiecte a site-ului Life, unde doritorii pot vota proiectul preferat (https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/citizens_vote2014).
Programul Life al CE de finanțare a proiectelor de mediu dispune, pentru perioada 2014 – 2020, de un buget total de 3,4 miliarde de euro. Anul trecut, România a obținut o finanțare de aproape 5 milioane de euro pentru derularea a șase proiecte Life, vizând de la reducerea prafului în capitală la protejarea lupilor și urșilor, dar și a peșterilor din Munții Carpați.