GALERIE FOTO: Ce-mi place în Focşani. Pâinea domnului Filipache

    În urmă cu opt ani scriam un articol care se numea „Cărțile sînt ca ciocolata”. Începea așa: „Cărțile sînt ca ciocolata. Sînt ca o zi de vară mirosind a dulceață de trandafiri. Ca un pod vechi. Ca un parfum cunoscut pe un străin. Ca o dimineață de iarnă. Ca un atac de cord. În singurul anticariat din Focșani am intrat exclamînd „Iubitelor!” și-am mirosit. Mirosea a frig.”
    Ieri am intrat într-un alt loc unde domnul Sîrbu Filipache a făcut un bine: brutăria Meteor. Mirosea a pâine și a cald, iar rafturile acelea pline cu minunății crocante din făină bună și apă curată m-au făcut să mă simt ca acum 30 de ani, când așteptam tropăind în jurul bunicii să scoată pâinea din rola sobei din bucătăria de vară.
    Sunt o împătimită a pâinii, dar nu a moliciunilor care se năclăiesc în gură, care se fac cocă dacă le strângi în pumn, a căror coajă e palidă, veștejită, care miros cel mult a aracet. Nu, sunt o împătimită a pâinii care miroase a pâine, a cuptor, a lan de grâu, a cărei coajă troznește și scrâșnește și se crapă ca să-și arate mânia că o rupi, frumusețe de înveliș a unei bucăți de rai. Căci pâinea e alimentul primordial, ’mi-nchipui că oamenii începutului de lume au mestecat mai întâi boabe de grâu și-apoi s-au apucat să vâneze.

    Iar la brutăria domnului Filipache, de vizavi de Åžcoala 2, găsești pâinea asta cu personalitate, cu coajă multă și crocantă și-o găsești și mică, numai bună pentru-o-mbucătură de uriaș și mare, numai bună pentr-o masă cu toți copiii și verii și nepoții, și rotundă ca o lună prăvălită peste dealuri și lungă precum coada unui topor. Åži dacă pâinea e bună și le place dinților și-i place limbii, atunci și mâncarea dănțuie-n gură, iar burta sătulă îți mulțumește cu o stare de siestă când doar o cafea mică la amiază îți mai poți dori.
     Dar nu sunt doar rafturi, ci și o vitrină cu brioșe și tarte cu fructe și pandișpanuri și covrigi și corăbioare de-ți vine să-ți tragi un fotoliu și-o măsuță și să te muți acolo, cu o cană cu ceai de plante și-o carte. Lumea vine însă, umple spațiul, stă la rând și te trezești că mai trebuie să și spui ce vrei, să și plătești, să și pleci, cu bucuria că ți-ai umplut sacoșa cu bunătățuri.
    Poftă bună!