În perioada 4-10 mai, polițiștii locali au desfășurat activități de prevenire a infracționalității stradale, pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică. Astfel, în urma verificărilor efectuate, ei au legitimat 54 de persoane, care erau predispuse la comiterea de fapte antisociale.
În timpul activităților pe care le-au desfășurat, polițiștii locali au identificat mai mulți tineri care se certau, iar în urma unei sesizări, s-au deplasat pe strada Mărășești, unde erau lăsați nesupravegheați patru cai. L-au identificat pe proprietarul animalelor, pe care l-au avertizat verbal, iar în cazul în care situația se va repeta, vor fi luate măsuri mai dure.
Nici proprietarii mașinilor parcate neregulamentar nu au scăpat nepedepsiți.
„Au fost identificate autoturismele oprite sau staționate neregulamentar în zona de acțiune a indicatoarelor «Oprire – Staționare – Accesul Interzis» de pe raza municipiului Focșani. Au fost preluate un număr de 3(trei) sesizări primite de la cetățenii municipiului Focșani cu privire la tulburarea folosinței parcărilor de reședință. În acest sens au fost ridicate un număr de 3(trei) autoturisme staționate neregulamentar pe raza municipiului Focșani și au fost aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 5(cinci) avertismente și 9(nouă) amenzi, în valoare de 2.145 lei, conform prevederilor legale în vigoare”, se arată într-o informare a Poliției Locale.
De asemenea, au fost supravegheate zonele în care se fac frecvent depozitări de gunoi și moloz pe domeniul public și au fost date înștiințări cu termen de ridicare.
Totodată, s-au verificat și autorizațiile de construire, fiind somate persoanele care nu aveau autorizații de la Primăria municipiului Focșani pentru construcțiile efectuate, să intre în legalitate. „În acest sens au fost făcute demersurile necesare remedierii fațadei chioșcului amplasat în incinta imobilului din Focsani, str.Cuza Voda nr.6, care afecta zona, prezentând un aspect de abandonat”, au mai transmis polițiștii locali.
În aceeași perioadă, s-au făcut și 12 controale/ verificări la societățile comerciale de pe raza municipiului Focșani cu privire la respectarea autorizației de funcționare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și au fost efectuate verificări la domiciliu cu privire la evidența persoanelor.