Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Primăria Fitioneşti cumpără echipamente didactice pentru şcoli


Autoritățile locale din Fitionești au scos la licitație achiziționarea de materiale și echipamente didactice și elemente de combatere a incendiilor. Această achiziție se face în cadrul proiectului privind „Reabilitarea modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii de învățământ școlar în comuna Fitionești”. Primarul Iordache Cazacu a declarat că lucrările la școli sunt într-un stadiu avansat și vor fi finalizate înainte de termenul stabilit prin contract. „Din discuțiile purtate cu constructorul dar și ca urmare a stadiului lucrărilor care este foarte avansat putem spune că investiția va fi finalizată până la începerea noului an școlar”, a precizat primarul Iordache Cazacu.     Proiectul are o valoare totală de 8,7 milioane de lei și o durată de implementare de 20 de luni. Acesta a fost selectat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Suma este folosită pentru modernizarea, extinderea și reabilitarea școlilor din satele Fitionești, Mănăstioara și Pisc, extinderea sălii de sport și construirea unei biblioteci și a trei laboratoare IT.     Primarul Iordache Cazacu a precizat că odată finalizat acest proiect infrastructura școlară va fi complet modernizată. „Prin acest proiect, vor fi consolidate, modernizate și extinse cele două școli cu clasele I-IV din satele Pisc și Mănăstioara și infrastructura aferentă; consolidarea, modernizarea și extinderea infrastructurii aferente Åžcolii cu clasele I-VIII Fitionești, respectiv a sălii de sport și a bibliotecii. De asemenea, proiectul va contribui și la dotarea completă a clădirilor și infrastructurii modernizate cu echipamente didactice, echipamente pentru pregătirea profesională, echipamente IT și conectarea celor două școli, respectiv Åžcoala cu clasele I-IV Pisc și Åžcoala cu clasele I-IV Mănăstioara, la rețeaua de internet de mare viteză. Practic, odată finalizat acest proiect, avem modernizată întreaga infrastructură școlară”, a precizat primarul Iordache Cazacu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?