Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Mâine începe Festivalul de Film pentru Nevăzători!


De mâine, nevăzătorii, dar și persoanele care doresc să afle cum pot vedea realmente orbii un film proiectat la cinematograf, pot participa la primul Festival de Film pentru Nevăzători din România, organizat de Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani, în parteneriat cu Asociația pentru promovarea Filmului Românesc. Prima ediție a acestui Festival va avea loc în București, în perioada 15-19 mai, iar proiecțiile vor fi la Cinema „Elvire Popesco”, situat în incinta Institutului Francez, și în sala de cinema a Muzeului Èšăranului Român.    
    Pe parcursul a cinci zile vor fi organizate proiecții de filme cu descriere audio, la care vor putea participa și persoanele fără deficiențe de vedere, care vor urmări filmul în condiții obișnuite. Descrierea audio se va auzi doar în căști, ce vor fi înmânate la intrarea în sală. Cei care doresc să aibă parte de o experiență inedită, pot solicita, de asemenea, la intrarea în sală căști.
    Filmele care vor fi difuzate sunt: „Aferim”, „Marți, după Crăciun”, „Poarta Albă”, „Roxanne”, „Medalia de onoare”, „După dealuri”, „Despre oameni și melci”, „Love building”, „Poziția copilului” și „America, venim!”. „Descrierea audio face filmele accesibile atât nevăzătorilor cât și persoanelor care au resturi de vedere. Alături de coloana sonoră a filmului mai este introdusă o bandă pe care sunt oferite explicațiile suplimentare foarte importante pentru înțelegerea cu adevărat a acțiunii filmului. Sunt descrise decorurile, gesturile actorilor, stările psihice indicate de mimica lor, cu ce sunt îmbrăcate personajele, poziția personajelor în cadru, ordinea intrării lor, relațiile dintre ele și orice imagine fără de care înțelegerea filmului ar fi parțială. Explicațiile sunt atent sincronizate cu filmul pentru a nu se suprapune cu replicile actorilor și sunt transmise prin unde radio la căștile pe care nevăzătorii le primesc la intrarea în cinematograf, folosind un sistem similar cu cel utilizat în traducerile simultane”, transmit organizatorii.
    Festivalul își propune să popularizeze și să promoveze filmele cu descriere audio pentru nevăzători, să crească implicarea industriei cinematografice în accesibilizarea filmelor și să creeze cadrul favorabil participării persoanelor cu deficiențe de vedere la viața culturală. Pentru a putea asigura accesul unui număr cât mai mare de persoane cu deficiențe de vedere la cultură, festivalul va fi urmat de o caravană cinematografică în alte 10 orașe ale țării.
    Festivalul este organizat în cadrul unui proiect – „Festivalul Național de Film pentru Nevăzători” – finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România, website: www.eeagrants.org.

„Dorim să facem o permanență din acest festival”

    Membri echipei Fundației „Cartea Călătoare” implicați în acest proiect sunt focșănenii Gabriela Dima – manager de proiect, Gabriela Tatu – asistent manager, Mircea Bucur – consultant accesibilizare, Laura Breană – lector și Anne Luiza Carcadia – realizator scenariu, dar și Alina Anghel – responsabil PR și cunoscutul critic de film, director artistic al Festivalului Internațional de Film transilvania (TIFF), Mihail Chirilov – consultant artistic. Despre fiecare dintre aceștia puteți citi accesând http://fnfn.ro/index.php?pid=20  
    Informaticianul nevăzător Mircea Bucur, președinte al Fundației „Cartea Călătoare” din Focșani este, de altfel, cel care a accesibilizat singur, în anul 2005, primul film, astfel încât să poată fi „văzut” și de orbi. Este vorba de filmul „Ray”. „Era un bun prilej să accesibilizez primul film pentru nevăzători, o dată pentru că a luat Oscarul, dar și pentru că personajul principal era un orb renumit, care a adus multă bucurie în sufletele tuturor oamenilor acestei planete. A fost și o provocare pentru mine și în același timp și un omagiu adus marelui personaj dispărut, a cărui muzică o apreciez foarte mult”, a declarat Mircea Bucur.
    Au urmat apoi alte filme accesibilizate, participarea Fundației la TIFF cu acestea fiind de notorietate. Organizarea unui Festival de Film pentru Nevăzători în România a fost o nouă provocare pentru Mircea Bucur și echipa sa, cu toții dorindu-și ca acest eveniment să arate că ceea ce unora le pare imposibil este foarte posibil, și să devină un eveniment constant, de tradiție. „Acest Festival este o premieră care, printre altele, are rolul de a conștientiza publicul, dar și creatorii de film și autoritățile, asupra faptului că și orbii pot fi beneficiarii acestui act de cultură cu un mic efort din partea noastră, a tuturor. A viziona un film, pentru nevăzători – deși pare destul de ciudat – e un pretext foarte bun de a socializa, de a merge cu prietenii, cu familia, într-un loc public ce trebuie să fie accesibil tuturor și apoi, la întoarcerea acasă, nevăzătorul să poată comenta la fel de firesc ca orice om ceea ce a înțeles, ce a simțit, ce l-a impresionat. Noi vrem să arătăm că se poate acest lucru și că și această a șaptea artă poate fi făcută accesibilă într-o mare măsură persoanelor fără vedere. Am dori să facem o permanență din acest eveniment și să putem proiecta filmele noastre în cât mai multe orașe ale țării”, a declarat Mircea Bucur. 
Despre Festivalul Național pentru Nevăzători, realizat în premieră de fundația focșăneană, puteți citi accesând adresa www.fnfn.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?