O nouă modificare a Codului Muncii se aplică începând de ieri, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 97/2015, pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Actul normativ stabilește clar care este perioada de repaus săptămânal obligatoriu pe care angajatorii au obligația de a-l acorda salariaților. Concret, alineatul 1 al articolului 137 din Codul Muncii dispune, de ieri, că „repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă și duminică”.
Anterior, Codul Muncii nu prevedea decât că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, fără să se facă nicio mențiune expresă privind durata acestuia. Legiuitorul a emis noul act normativ pentru că formularea inițială era ambiguuă și permitea interpretări care puteau fi în dezavantajul salariaților.
În expunerea de motive a acestei noi legi se arată că „legislația din România cuprinde prevederi referitoare la reglementarea timpului de lucru, a timpului de odihnă și la asigurarea folosirii timpului liber. Astfel, în conținutul Codului Muncii se face referire la faptul că perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă. Din păcate, de multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profită de neștiința angajatului, lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligații și foarte puține drepturi, în speță dreptul la repaus săptămânal. Pentru a elimina acest gen de interpretări, prin care relația angajat-angajator poate fi dezechilibrată în favoarea celui din urmă, am inițiat această propunere legislativă care are ca obiect înlocuirea formulării art. 137 alin. (1) cu privire la repausul săptămânal care se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbătă și duminică, cu formularea repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă și duminică, forma propusă fiind mult mai concisă și nelăsând loc interpretărilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ devenit Lege, care a intrat ieri în vigoare.