Inspectori de la Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Focșani participă la controalele derulate la fabricile companiei austriece Holzindustrie Schweighofer. Inspectorul șef Ionică Cherciu a arătat că inspectorii sunt prezenți la verificări la solicitarea conducerii Ministerului Mediului. Anunțul controalelor a fost făcut de ministrul Grațiela Gavrilescu, care a arătat că autoritățile vor să vadă cum a circulat masa lemnoasă către Holzindustrie Schweighofer. „Vom verifica societatea austriacă, dar și societățile care furnizează masă lemnoasă. Nu va exista clemență pentru cei care încalcă legea”, a afirmat, într-o conferință de presă, ministrul Grațiela Gavrilescu.
Tot în această perioadă a fost demarat și un amplu control, prin comisarii Gărzii de Mediu, la toate societățile ce prelucrează masă lemnoasă pentru producția de PAL și MDF, precum și cele care produc și utilizează formaldehidă. „Observ că în ultima vreme Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cred că a început să deranjeze. Am devenit o țintă pentru că ne facem treaba. Ne confruntăm cu atacuri din toate părțile, inclusiv de la parlamentarii care sunt împotriva Codului Silvic, ce va intra la vot săptămâna viitoare în Camera Deputaților, decizională, de la anumite persoane care doresc să fie de o altă parte a baricadelor și nu de partea românilor și în acest fel anunț pe toată lumea că reprezentanții ministerului își îndeplinesc fișa postului și vor lua toate măsurile, astfel încât siguranța cetățeanului și interesul național să fie apărate”, a spus Grațiela Gavrilescu, potrivit Agerpres. Dacă se vor constata ilegalități, vor fi anunțate Parchetul General și toate instituțiile abilitate.
Numele companiei Holzindustrie Schweighofer România a fost menționat la finalul lunii aprilie când un ONG de mediu cu birouri la Washington D.C. și Londra a dat publicității filmări din care reiese că angajați din conducerea acestei companii ar accepta cu bună știință și ar recompensa printr-un sistem de bonificație lemnul tăiat ilegal din pădurile României.