Preșcolarii de la Grădinița cu program normal Cotești au participat la Acțiunea Globală pentru Educație „Salvați copiii”, din proiectul „Trimite-ți prietenul la școală”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. Acțiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Grădinița Cotești a fost reprezentată de cadrele didactice Mariana Alexe, Cătălina Stan, Narcisa Șerbu și consilierul educativ Nicuța Mereuță. În cadrul acestei acțiuni au participat consilierul Ionuț Mersoiu, din partea Consiliului Local Focșani și asistentul social Dana Cioară, din partea primăriei Cotești.
Coordonatorul acestui proiect, educatoarea Mariana Alexe le-a spus copiilor că „trebuie să învățăm pentru a contribui la schimbare într-un sistem democratic”. „Toți copiii, din toate grupurile sociale au dreptul la educație dar, din nefericire, nu toți copiii se bucură de acest drept. Sărăcia, apartenența de gen și locul unde trăiesc sunt factorii cheie care îi împiedică pe copii să beneficieze de acest drept”, a afirmat educatoarea.
În cadrul acestei activități, preșcolarii de la Grădinița Cotești au vizionat filmulețe educative despre copiii defavorizați din întreaga lume precum și importanța accesului la educație pentru toți, indiferent de naționalitate, vârstă, nivel economic. La final, copiii au realizat desene sugestive pe tema acțiunii educative.