Notarii focșăneni vor acorda consultații gratuite, astăzi (sâmbătă), la sediul arhivei Camerei Notarilor din municipiu, în cadrul „Zilei porților deschise”. Consultațiile vor fi acordate în intervalul orar 9-13 la sediul situat pe strada Vasile Pârvan nr.13. Acțiunea „Ziua porților deschise” este organizată de Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR) în parteneriat cu Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S. Romania â InfoCons).
Potrivit unui comunicat de presă, cu prilejul acestui eveniment, notarii publici vor oferi publicului informații gratuite pe teme notariale. Dintre temele pe care se pot solicita consultații juridice în materie notarială sunt menționate procedura succesorală notarială; lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor; procedura divorțului; redactarea înscrisurilor cu conținut juridic; autentificarea înscrisurilor; legalizarea copiilor de pe înscrisuri; efectuarea și legalizarea traducerilor; eliberarea de duplicate de pe acte; numirea custodelui sau a curatorului special; primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.
UNNPR este organizația profesională a notarilor publici din România, care exercită atribuțiile prevăzute de lege și de statut pentru apărarea intereselor membrilor săi, a prestigiului profesiei de notar public si urmărește respectarea normelor Codului deontologic. Uniunea asigură cadrul corespunzător pentru perfecționarea activității notariale, pregătirea profesională a notarilor publici, întărirea autorității si prestigiul instituției. Toți notarii publici fac parte din Uniunea Națională a Notarilor publici din România. La rândul său Uniunea cuprinde 15 Camere ale Notarilor Publici, organizate după circumscripția Curților de Apel.