Planul autorităților de la Berlin de a introduce o taxă de drum care se va aplica, efectiv, numai șoferilor străini a trecut prin Parlament, în pofida criticilor venite de la Bruxelles și de la statele vecine, transmite AFP. Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, a aprobat vineri un act normativ validat deja de Bundestag, camera inferioară a legislativului german, și care prevede introducerea, în cursul anului 2016, a unei vignete anuale pentru autostrăzile și drumurile naționale. Valoarea acestei vignete depinde de vârsta vehiculului, capacitatea motorului și anumite criterii de mediu și poate ajunge până la 130 de euro.
Din cauză că o taxă de drum aplicabilă doar șoferilor străini ar fi contravenit normelor europene, varianta legislativă reținută este cea a unei vignete electronice plătită de toți utilizatorii drumurilor. Însă, pentru a se asigura că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă, toți proprietarii germani de vehicule vor fi compensați printr-o reducere echivalentă a taxei pe autovehicul.
În consecință, șoferii străini vor trebui să achite 5,10 sau 15 euro pentru o vignetă de scurtă durată atunci când vor rula pe autostrăzile și drumurile naționale din Germania.