Un fost polițist de la Poliția municipiului Focșani, care s-a pensionat anul trecut pe caz de boală, proprietarul BMW-ului X5 implicat în accidentul soldat cu dărâmarea stației de la Capelă, a fost reținut pentru evaziune fiscală cu alcool. Potrivit informațiilor primite vineri de la reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Prahova, patru dintre cele cinci persoane din Vrancea, care au fost duse joi la audieri în acest dosar, la Prahova, au fost reținute. Polițiștii prahoveni au confirmat că printre cei reținuți se numără și fostul polițist Costel Badiu.
De asemenea, reprezentanții Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ne-au spus că persoanele reținute, respectiv Costel Badiu, Dorin Drilea, Vasilică Drilea și Ionel Taftă, au făcut plângere împotriva ordonanțelor de reținere pentru 24 de ore. Vineri după-amiază, reprezentanții Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ne-au comunicat că cele patru persoane din Vrancea nu au mai fost prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă, împotriva lor fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, având printre altele și interdicția de a părăsi țara și de a comunica între ei. Reprezentanții parchetului au adăugat că s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru evaziune fiscală, în cazul lui Taftă fiind vorba de complicitate la evaziune fiscală.
Reamintim că joi, în Vrancea, polițiștii prahoveni au efectuat zece percheziții la persoane suspectate că au comercializat vin contrafăcut, fără să înregistreze în contabilitate operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale. Două dintre percheziții au fost efectuate la Focșani, iar restul s-au făcut în locații, sedii de societăți și locuințe din Panciu, Movilița și Èifești.
Verificările polițiștilor prahoveni nu au vizat doar Vrancea, ci și alte șase județe, dintre care 15 la sedii ale unor societăți comerciale și 17 la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul producției și comercializării de băuturi alcoolice. Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Veniturile nu s-au înregistrat în contabilitate
Polițiștii au precizat prin intermediul unui comunicat de presă că din verificările făcute până acum s-a stabilit că, în perioada 2014-2015, membrii grupării ar fi comercializat importante cantități de vin de masă, fără a înregistra în evidențele contabile ale societăților administrate toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale. Totodată, în urma verificărilor a rezultat faptul că cei în cauză nu ar avea documente de evidență contabilă pentru cantitățile produse și comercializate, marfa fiind livrată pe bază de avize de însoțire (emise doar pentru a justifica proveniența pe timpul transportului). Avizele de însoțire ar fi fost distruse de cei în cauză, imediat după efectuarea transportului către clienți, fiind emise facturi doar către o mică parte dintre aceștia și la intervale de timp foarte mari (tot ca o justificare a provenienței în cazul unor posibile controale).
Din cercetări a mai rezultat că vinul produs și comercializat nu ar fi fost obținut în mod natural, ci prin diferite amestecuri de substanțe (arome, coloranți etc.) și alcool. Anchetatorii mai arată că vinurile au fost testate la mai multe laboratoare din țară, în baza analizelor izotopice constatându-se că produsul nu este conform, în sensul că s-a constatat prezența etanolului, provenit dintr-o altă sursă decât cea obținută din fermentația naturală a mustului din struguri. „Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 300.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, se arăta în informarea Poliției Române.
Vin, sulf, drojdie și bani confiscați
În urma perchezițiilor efectuate în dimineața zilei de ieri, au fost descoperite două instalații clandestine de producere a băuturilor alcoolice la Panciu și Movilița, după cum ne-au spus reprezentanții IPJ Prahova. Totodată s-au indisponibilizat importante sume de bani.
Astfel, oamenii legii au descoperit în Vrancea două instalații clandestine de producere a băuturilor alcoolice, care au fost sigilate, precum și 18.100 litri de vin îmbuteliat în peturi de câte 2 l, 45 mii litri de vin vrac, 30 l accid lactic, 75 l glicerină, 50 kg agent filtrant, 80 kg baterii sulf, 10 kg drojdie, 68 mii lei și 12 mii euro.