Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Apa este o prezență comună în numeroase sisteme planetare


Apa este prezentă în cantități mari pe numeroase corpuri cosmice, conform unui studiu publicat joi, care întărește ipoteza existenței a numeroase medii propice pentru apariția vieții peste tot în Univers, transmite AFP. Hidrogenul și oxigenul au fost detectate, în cantități mari, chiar și în atmosfera unei stele pitice albe, cu ajutorul puternicului telescop spațial european Herschel. „Există numeroase pitice albe care dețin mari cantități de hidrogen în atmosfera lor și există și foarte mulți asteroizi și comete pe care se află apă în alte sisteme solare decât cel al nostru”, a susținut Boris Gansicke, astronom la Universitatea din Warwick, Marea Britanie, unul dintre autorii acestui studiu.
Apa este o substanță foarte răspândită în Univers. Numeroase exoplanete au volume de apă similare celui terestru, apă care a fost adusă pe aceste planete de asteroizi sau comete, conform studiului publicat de Royal Astronomical Society din Londra. „Numeroase planete au fost alimentate cu apă în urma ciocnirilor cu asteroizi sau comete, la fel ca și Terra, generând un mediu propice apariției vieții”, a precizat și Roberto Raddi, coleg cu Gansicke la aceeași universitate și co-autor al studiului.
Astfel, Pământul nu este deloc o planeta unică, în Univers putând exista foarte multe planete similare. Cantitatea de hidrogen și oxigen descoperită în atmosfera acestei pitice albe echivalează cu 30-35% din volumul oceanului terestru. O pitică albă este o stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluției sale. Asemenea stele nu au o masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare. Prin absența fuziunii nucleare, materia stelară colapsează așa încât densitatea sa devine foarte mare — de exemplu, o pitică albă având masa Soarelui are aproximativ volumul Pămîntului.
Întrucât în această fază steaua nu mai are nici o sursă de energie, ea va continua să radieze termic până la răcirea totală, când devine o pitică neagră. Totuși, la vârsta actuală a Universului chiar și cele mai vechi pitice albe încă au temperaturi de câteva mii de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?