Romprest Service SA a cauzat un prejudiciu de 4,5 milioane euro bugetului de stat prin achiziții fictive de servicii de curățenie, potrivit unui comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscale. Potrivit ANAF, administratorii Companiei Romprest Service SA, în calitate de lideri ai unei grupări infracționale, au creat și utilizat mai multe societăți comerciale având drept scop realizarea de achiziții intracomunitare nedeclarate de clorură de calciu, ascunzând adevărata natură a provenienței mărfurilor prin declararea fictivă a unor tranzacții comerciale, ulterior mărfurile ajungând fictiv pe circuitul Coresio Euroinvest SRLâJIF SRLâEuro Grup SRL la compania Romprest Service SRL, aceasta din urmă creându-și avantaj fiscal reprezentând TVA deductibil și impozit pe profit.
De asemenea, ANAF precizează că societatea a înregistrat în evidența contabilă operațiuni privind achiziții de prestări servicii constând în punerea la dispoziție de personal muncitor de la societățile menționate, o mare parte din aceste servicii fiind nereale, provenind din achiziții fictive, fie direct, fie prin intermediul unor agenți economici cu un comportament fiscal inadecvat, aceștia având, la rândul lor, drept furnizori de servicii, societăți care nu declară livrări.
Instituția precizează că din verificările efectuate au rezultat indicii care conduc la concluzia că operațiunile economice, ce au făcut obiectul actelor de sesizare înaintate unității de parchet, nu au fost efectuate în fapt, iar înregistrarea lor ca și cheltuieli deductibile a avut ca scop majorarea artificială a cheltuielilor în vederea diminuării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea Compania Romprest Service SA.
Potrivit instituției, compania Romprest Service SA a făcut obiectul verificărilor derulate de către Direcția generală antifraudă fiscală în perioada 20 august â 11 decembrie 2014. De asemenea, ANAF menționează că aspectele constatate cu ocazia controalelor efectuate au fost supuse atenției organelor de urmărire penală competente, respectiv Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 37 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, liderul rețelei fiind omul de afaceri Florian Walter, care controlează firma de salubritate Romprest. Giorgiana Hosu, procuror șef adjunct al DIICOT, a precizat, în context, că Walter se sustrage urmăririi penale și este dat în consemn la frontieră.