Un tânăr de 28 de ani, din Modruzeni-Mărășești, tatăl a doi copii, poate fi o adevărată lecție de viață pentru toți românii de etnie romă care au invadat Suedia, profitând de sistemul de protecție socială atât de bine pus la punct în țara respectivă. Ciprian Codreanu este unul dintre cei opt din cartierul lui care au experimentat viața din Suedia, însă se pare că a fost cam singurul dintre aceștia care nu a acceptat să cerșească. „Dormeam într-un centru social din Stockholm, iar ziua vindeam ziare și reviste. Le cumpăram cu 20 de coroane de la un român care le lua și el de la un suedez, și le dădeam cu 100. Crucea Roșie Suedia m-a ajutat foarte mult. Acum m-am întors să mă calific, și tot Crucea Roșie mă ajută, cea din Vrancea, să fac cursul de lucrător finisor în construcții. Așa o să am o diplomă și dacă aș prinde un loc de muncă, mi-aș lua familia, copiii, și ne-am muta definitiv acolo… Că dorul de familie e cel mai greu”, a spus Ciprian. Ca să aibă șanse și mai mari de angajare, el învață pe cont propriu limba suedeză și este decis să câștige nu doar un loc de muncă, ci și respectul suedezilor.
A terminat doar opt clase și la vremea respectivă, credea că e destul ca să își poată construi o viață. De fapt, acolo, în cartierul Modruzeni, puțini sunt cei care ating chiar și acest nivel de educație, sărăcia și puterea exemplului fiind piedicile, sau hai să zicem justificările pe care le aduc locuitorii acestui cartier, dacă-i întrebi de ce copiii lor, deștepți de altfel, nu urmează tot traseul școlar.
Ciprian este, însă, unul dintre cei care regretă acum acest lucru și încearcă, atât cât îi este posibil, să-l îndrepte. A constatat pe propria lui piele că în țările dezvoltate cine are carte chiar are parte de un loc de muncă, iar tânărul se străduiește acum să obțină diploma de calificare care să-i ușureze accesul la un job. Și nu oriunde, ci în Suedia. O țară în care, spune el, ești respectat și tratat ca un om, acceptat și chiar ajutat să te integrezi, dacă și tu însuți depui eforturi în acest sens. Dacă nu te resemnezi doar să cerșești, dar chiar și atunci, povestește Ciprian, beneficiezi de ajutorul suedezilor, oameni coborâți parcă direct din Rai! „Eu am terminat opt clase, adică m-am oprit la opt, pentru că după examenul de capacitate am fost repartizat la Colegiul «Al. I. Cuza» și ar fi trebuit să fac naveta, ori mama nu ar fi avut bani. Am vrut să lucrez, dar nu am găsit nicăieri să mă angajez, așa că am mai lucrat în construcții, sezonieri, prin Focșani… Așa că am încercat să plec în străinătate. În 2010 am fost în Spania, unde am stat șase luni. Am muncit în locul cumnatului meu, cât a venit el acasă. Eram deja însurat, avea băiatul trei luni și trebuia să trimit bani acasă… Apoi am mai plecat în Portugalia la cules de struguri… Am venit acasă cu 600 de euro, dar s-au terminat… Și în Suedia am ajuns după ce mi-au spus niște rude care au plecat acolo că să merg și eu, că e altfel decât oriunde”, a povestit Ciprian. Și s-a dus. Anul trecut a stat din octombrie și până în decembrie. Anul acesta, din ianuarie până în martie. A văzut cum este, a constatat ce-i lipsește ca să aibă un serviciu stabil. Și s-a întors hotărât! „Vreau să termin cursul ăsta de calificare și să mă duc acolo din nou. Mai am două luni de curs și gata. Cu o diplomă e altceva, pot să sper la un loc de muncă… Voi vedea„, spune Ciprian.
„Mulți dormeau sub poduri sau în tunelul de la metrou”
Despre viața în Suedia, nu are de spus decât de bine. Sau cine știe, poate că a avut el mai mult noroc ca alți conaționali care au umplut străzile din Stockholm, ca să cerșească. „Foarte mulți dormeau sub poduri și în tunelurile de la metrou. Ziua strângeau saltelele și păturile, iar seara le puneau la loc… Acolo aveam niște rude de la Buzău. De aici mai aveam vreo doi-trei prieteni. Unii erau cu toată familia, alții doar cu femeia, dar fără copii, că acolo le ia copiii dacă sunt găsiți la cerșit. Și pot să spun că 70% din toți care erau acolo cerșeau. Alții erau cu ziare, ca mine, iar unii mai munceau„, povestește Ciprian.
Iar banii câștigați prin cerșetorie nu sunt deloc puțini, ba chiar ar putea face să crape de invidie majoritatea oamenilor din țara noastră care dau în brânci pentru salarii de mizerie. „De sărbători, cerșetorii câștigau 30-40 euro la zi, acum că s-a mai încălzit, 15-20 de euro. Eu, cu vândutul ziarelor scoteam un profit de 30 -40 euro pe zi, dar din banii ăștia trebuia să și mănânc, să pun și bani pe telefon să vorbesc cu ai mei și să trimit și bani acasă, la nevastă și copii… Era foarte greu„, spune tânărul care, împins de la spate de nevoile de acasă, și-a căutat cu insistență un serviciu, fie el și la negru, și pasager. L-a găsit într-o localitate aflată cam la 80 de kilometri de Stockholm, și anume la Balsta, la restaurantul unui turc. „Mă duceam acolo cu trenul, făceam curat, spălam geamurile, mai strângem prin curte… Făceam ce-mi zicea că e nevoie și luam câte 70-80 euro la zi. Dar nu era nevoie de mine în fiecare zi… Oricum, dacă reușeam să trimit acasă câte 200-250 euro lunar era bine”, a spus Ciprian.
Un loc în adăpostul social, câștigat la noroc
Ciprian se consideră un norocos pentru faptul că n-a fost nevoie să împartă locurile de sub poduri și din tunelurile metroului cu alții. A avut bafta să primească găzduire într-un centru social al Crucii Roșii suedeze toată perioada cât a stat în Stockholm. „În acel centru erau 32 de locuri. Trebuia să tragi un număr dintr-un aparat și dacă trăgeai unul de la 1 până la 32 aveai noroc, stăteai acolo o săptămână, dacă nu, la revedere. Trebuia să și plătești acolo câte 10 coroane pe noapte, adică 1 euro, dar banii erau folosiți tot pentru noi. Aveam voie să intrăm în centru la 6 seara și dimineața la 7 trebuia să plecăm. Dar acolo ne puneau la dispoziție ceai, cafea, dimineața primeam un sandvici, dacă aveam nevoie de medicamente, de doctor, primeam tot. Erau și români care lucrau la Crucea Roșie de acolo, personalul era foarte binevoitor, nu se făceau diferențe între noi și ei, până și toaletele erau comune. Am avut norocul să dorm acolo, iar dimineața plecam la vândut ziare”, spune Ciprian.
Ziarele respective le vindea în fața unui supermarket și nu poate uita cât de amabili erau toți suedezii. Pentru că stătea cam în același loc, mulți au ajuns să îl cunoască. L-au întrebat de ce a ajuns să facă acest lucru în Suedia, de ce n-a rămas acasă la el, erau interesați de unde vine și cei mai mulți îl ajutau. „Comunicam cu ei pe engleză, pe care o cunosc cât de cât. Dacă unii mă întrebau de unde vin și de ce, le arătam pe Google, pe telefoanele lor, că eu nu am unul performant, cu internet, că nu mi-am permis. Doar sun și sunt sunat și atât. Acolo oamenii sunt foarte săritori, te ajută, nu se supără, nu se enervează dacă-i întrebi ceva, ca la noi. Chiar și poliția e amabilă. Condiția să fii lăsat în pace este să nu faci rău. E foarte, foarte frumos în Suedia”, este de părere Ciprian.
Cinci frați orfani de tată
În cartierul Modruzeni, Ciprian și-a câștigat pe bună dreptate, renumele de frizer. Se pricepe să tundă, însă nu are și o diplomă pentru această meserie, așa că s-a decis să obțină una urmând cursurile de calificare în meseria de lucrător finisor în construcții organizate de Crucea Roșie Vrancea chiar acolo, în cartier. Tânărul locuiește împreună cu soția sa, Diana, de 27 de ani, și cu cei doi copii – Ricardo de 5 ani și Sara de 2 luni – într-una din cele două camere ale casei mamei sale. O odaie mult prea mică pentru toate cele patru suflete, dar curată și îngrijită. „Vreau să mai ridic o cameră, să fie a copiilor, vreau ca băiatul și fata mea să meargă la școală, vreau tot ce-i mai bun pentru copiii mei. De aceea vreau să plec să muncesc, de aceea fac și cursul acesta. Acum alocațiile lor sunt toți banii, adică 200 de lei pentru cea mică și 42 de lei pentru băiat, care merge la grădiniță și îi trebuie și lui destule”, a explicat Ciprian. Iar soția lui a povestit la rândul său cât e de greu. „Pampersii costă foarte mult, laptele praf, mâncarea la fel, avem cont la magazin și plătim când vine alocația. Acum avem datorie 300 de lei acolo. Așa că dacă el (Ciprian – n.r.) nu pleacă, nu ne descurcăm… Dacă rămânea aici, probabil muncea cu ziua la câmp, la prășit, dar tot nu câștiga cât trimite el din Suedia. Eu rămân acasă, cu soacra mea„, a spus femeia.
Femeie gospodină și greu încercată de viață, Dorina Codreanu, de 59 de ani, și-a crescut singură cei cinci copii, doi băieți și trei fete. Soțul ei a murit în 1989, apoi i-a fost foarte greu și înțelege cât de greu le este acum și copiilor ei. În afară de Ciprian, care se zbate să câștige bani peste hotare, doar unul din ceilalți copii este angajat. De sărăcie, unul dintre ginerii ei intenționează și el să plece cu Ciprian, în speranța că va reuși să muncească în Suedia și să trimită acasă bani din care să-i supraviețuiască familia.
„Tot acasă e mai bine”
Cu toate că civilizația din Suedia și omenia extraordinară a suedezilor l-au impresionat pe Ciprian foarte mult, el este de părere că „tot acasă e mai bine. Dacă aș avea aici un loc de muncă sigur, ca să-mi pot întreține familia, credeți că aș mai pleca? Dar așa o să pot să-i cumpăr băiatului meu bicicleta pe care și-o dorește, o să-i pot întreține la școală… Că ei sunt averea noastră, altceva nu avem… Și dacă o fi să pot să mă angajez acolo, în Suedia, o să-i iau cu mine acolo, să nu mai stăm despărțiți”, a spus Ciprian.
Până atunci însă, el își construiește viitorul urmând cursul de calificare care speră că-i va aduce și un job. Dacă toți cei ca el, care au invadat Suedia, ar face la fel, poate că alta ar fi și imaginea noastră în lume…
