Se spune că, uneori, o fotografie reușită face mai mult decât o mie de cuvinte! Fotbalul vrâncean are multe astfel de instantanee, câteva dintre ele fiind găsite în arhiva „fotografiilor pe carton”. Cotidianul Monitorul de Vrancea prezintă săptămânal câte două fotografii, însoțite de scurte considerații. Unele dintre ele sunt fotografii eveniment, deși reprezintă doar o simplă „frântură” dintr-un fenomen foarte complex.
O remarcă interesantă este aceea că, în general, emoțiile ne sunt „trezite” de instantaneele în care apar fotbaliști autohtoni, născuți, crescuți și, din păcate, unii trecuți în „lumea celor drepți”, aici, în fața noastră. Este o formă de „identitate”, obligatorie, pe care, din păcate, se pune tot mai puțin accent. Orice iubitor de fotbal tresare acum văzând oameni pe care i-a întâlnit, an de an, meci de meci, pe stadioane din județ. Când nu se mergea în cantonamente în afara țării, ci la Soveja. Se alerga pe șosea, câte 20 de kilometri pe zi, prin păduri, se „fenta” antrenorul mergând cu nailonul, când era zăpadă, sau „luând ocazia” pentru a fura câțiva kilometri, din meniu nu lipsea friptura de porc și paharul de vin roșu, condițiile de cazare erau decente dar aduceau aminte de… armată, iar un ziar, seara, la odihnă, era „mană cerească” pentru jucători.
Ultima defilare de 23 august pentru juniorii Unirii Focșani
Județul Vrancea a avut dintotdeauna o pepineră solidă de copii și juniori. Una din cea mai bună generație de juniori a fost în anul 1989, când echipa Unirea Focșani activa în cadrul Campionatului Național Republican. Antrenor la acea vreme era fostul fotbalist al Unirii, Titi Rusu, iar din lotul care a obținut rezultate remarcabile în campionat se aflau printre alții Gabriel Mocanu, Sandu Ciubotaru, Stelică Sandu, Gabi Hurdubei, George Băiculescu, Nicu Florin, Cristi Vișan, Ionel Dediu, Marius Bratu, Åerbănică Orlando, Radu Lățcan sau Ionel Gheorghiță. Dintre aceșetia, portarul Marius Bratu a ajuns să evolueze la cel mai înalt nivel. În cariera sa, Marius Bratu a activat la echipele Unirea Focșani, Progresul București, Selena Bacău, Rapid București, Astra Ploiești, Uralan Elista (Rusia), Petrolul Ploiești și FC Vaslui.
ASA Steaua Focșani a promovat fără baraj în Divizia C
O altă echipă cu ștate vechi în campionatul județean a fost echipa Armatei, ASA Steaua Focșani, grupare care s-a desființat însă în ultimă cu câțiva ani. În anul 2000, gruparea stelistă a reușit să devină campioană județeană, dar din cauza lipsurilor financiare, nu a reușit să se înscrie în Divizia C, deși în acel an nu se disputa un meci de baraj pentru accederea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Antrenor în acel sezon era Cristian Costea, președinte era Aurel Bîcu, iar printre cei care au contribuit financiar la echipă se aflau Åtefan Chelmuș , Marcel Doagă, Lică Paraschiv și Costel Sfîrlea, dar și cadrele militare de la Unitatea Militară 01270, care au sprijinit echipa prin cotizații lunare. Printre jucătorii care au pus umărul la câștigarea titlului de campioană județeană se numără Vasile Burgă, Tudorel Ionescu, Laurențiu Sîngerean, Crinel Rădulescu, Dozu Huzuneanu, Marian Tatu, Vasile Necula, Marian Ionescu, Elvis Cloșcă, Rică Paraschiv, Ionuț Constandache, Dan Cloșcă. Clubul ASA Steaua Focșani avea în acel an cinci secții sportive.