Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Elevii de la Arte, premiaţi la un concurs internaţional


Elevii Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani au obținut mai multe premii la Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, ediția a III-a, care a avut loc la Lugoj, în perioada 24-25 aprilie , fiind organizat de Åžcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”. Potrivit informațiilor oferite de conducerea Liceului de Artă, premiile obținute sunt următoarele: premiul I – secțiunea pian – solo, premiul II – muzică de cameră, premiul special „Honeywell”  și premiul special „Tiberiu Brediceanu” – Teodora Mihaela Rali, elevă în clasa I, profesor Carmen Herghelegiu; mențiune pian -solo, mențiune muzică de cameră – Daria Vătăsescu, elevă în clasa I, profesor Antoaneta Ciobanu; mențiune secțiune pian solo, premiul III și mențiune muzică de cameră – Gabriel Logodinschi, elev în clasa a II- profesor Antoaneta Ciobanu; premiul III muzică de cameră – Cosmin Dobrin, elev în xlasa a V-a, profesor Carmen Herghelegiu, premiul III Muzică de cameră- Andone Maria, elevă în clasa a VI-a, profesor Carmen Herghelegiu; premiul III muzică de cameră –  Maria Elena Fileru, elevă în clasa a VI-a, profesor Carmen Herghelegiu; premiul II muzică de cameră – Dragoș Ciochină și Bogdan Temelie elevi în clasa a VII- a, profesor Carmen Herghelegiu.
    De asemenea, elevii Dragoș Ciochină și Bogdan Temelie au obținut premiul „Harul” acordat de Biserica Baptistă din Lugoj și premiul „Gyorgy Kutag” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări contemporane acordat de Biserica Reformată din Lugoj. Și Ana Maria Tudor, elevă în clasa a II-a, coordonată de profesoara Carmen Herghelegiu, a obținut premiul III la secțiunea pian solo și premiul III la secțiunea muzică de cameră. „Surpriza echipei de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” a fost invitația specială adresată elevilor Ciochină Dragoș și Temelie Bogdan, clasa a VII-a, de a cânta la gala de premiere a concursului,  în condițiile în care această onoare au avut-o numai elevii ce au obținut premiul I. Competiția s-a dovedit a fi acerbă ținând cont de numărul mare de participanți, 130 la număr, extrem de talentați. Emoțiile elevilor, ale profesorilor coordonatori, dar și ale părinților prezenți în sală, au accentuat spiritul competitiv al concursului și au marcat importanța acțiunii”, a trasmis profesoara Carmen Herghelegiu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?