Românii superstițioși obișnuiesc să bată în lemn pentru a preveni o situație neplăcută. Obiceiul se regăsește în rândul multor europeni, gestul fiind asociat cu păstrarea norocului și a bunăstării. Înainte de răspândirea Creștinismului sau a Islamului, numeroase comunități păgâne venerau copacii. Unele popoare credeau că aceștia sunt adevărate oracole, altele le includeau în tot felul de ritualuri mai mult sau mai puțin religioase. În antichitate, celții considerau copacii a fi refugii ale unor zeități sau spirite.
Scriitorii Stefan Bechtel și Deborah Aaronson sugerează că există o legătură între credința în aceste spirite și obiceiul de a bate în lemn. Prima posibilă origine a obiceiului ar proveni de la europenii păgâni care ar fi bătut în lemn pentru a-și proteja casele și copacii de spirite rele sau pentru a le împiedica pe acestea să le fure norocul. O altă variantă ar fi că popoarele care venerau copacii obișnuiau să pună mâna pe scoarța lor atunci când cereau ceva spiritelor pe care le găzduiau, dar și atunci când doreau să le mulțumească pentru norocul de care au avut parte. De-a lungul secolelor obiceiul s-ar fi putut modifica astfel încât să se ajungă la superstiția conform căreia bătutul în lemn aduce și păstrează norocul. „În orice caz, scopul este de a te proteja de invidie și mânie”, scrie Bechtel. „Invidia spiritelor rele și mânia zeilor care se uită cu dispreț la mândria muritorilor, dar și care se enervează când aceștia nu sunt recunoscători pentru norocul de care i-au făcut să aibă parte”, se arată în „Cartea norocului”.
