Dacă ar fi ca executorii judecătorești să-și aleagă o zi festivă, dedicată profesiei lor, poate că anul acesta e cel mai potrivit moment să o facă, dintr-un motiv foarte simplu. În 2015 se împlinesc 150 de ani de când a fost elaborată și promulgată prima lege clară a acestei meserii, poate nu cea mai lăudată din lume, dar se pare, foarte necesară timpurilor actuale.
La 9 iulie 1865 a apărut legea despre portărei, din cuprinsul căreia aflăm că, pe lângă fiecare curte sau tribunal se instituie agenți judecătorești, numiți portărei. Ei se numesc prin decret domnesc, după recomandările ministerului justiției, portăreii se vor desemna dintre persoanele cunoscute prin bunele purtări și cu oarecare învățătură, preferându-se aceia ce vor fi avut serviciul în justiție cu obligația de a executa sentințe, deciziuni și alte titluri executorii. Mai extragem din legea de acum 150 de ani faptul că portăreii nu sunt retribuiți, ci vor primi de la părți pentru actele de procedură și executare o taxă hotărâtă, care se va stabili printr-un regulament special.
Portăreii sunt puși sub ordine și privegherea președintelui de tribunal sau curte. Portăreii de tribunal vor opera numai în ocolul județului lor, portăreii de curți vor opera în tot ocolul curți. Portăreii sunt răspunzători de actele și documentele ce li se vor încredința de părți și pentru care ei vor da chitanță, la înapoierea lor ei vor lua chitanță de primire. Portăreii vor avea o cameră deosebită, unde vor lucra actele lor și se vor conserva hârtiile ce li se încredințează. Toți portăreii vor avea același caracter, aceleași atribuții și dreptul de a apăra fiecare deopotrivă în lucrările atribuite de legi. Ei pot fi revocați sau destituiți de ministerul justiției după ce se va lua avizul președintelui respectiv. Funcțiunile de portărel sunt incompatibile cu profesiunea de avocat și cu orice altă funcțiune salariată. Ei sunt opriți a exercita orice comerciu și mai cu seamă de a ține cârciumi, hoteluri sau cafenele chiar nici sub numele soțiilor lor.
La intrarea lor în funcțiune, portăreii sunt supuși la un cauționament de 1000 de galbeni. Portăreii sunt ținuți sub pedeapsă de destituire a avea domiciuliul lor în orașul de reședință a curții sau a tribunalului pe lângă care vor exercita funcțiunile lor. Ei vor purta uniformă ce se va determina de ministerul justiției. Portăreii vor ține un registru șnuruit și parafat împărțit în coloane, în care se va înscrie pe fiecare zi, după ordinea înregistrării lor toate actele ministerului lor, se vor trece în acest registru data și natura actului, numele prenumele și domiciliul părților, o coloană va fi rezervată pentru a însemna costul fiecărui act. Portăreii sunt supuși la răspundere către părți pentru nulitatea actelor și greșealele ce or comite în exercițiul funcțiunii lor din eroare sau neglijență. Portăreii nu pot apăra pentru sau contra rudelor lor ori afini până la al patrulea grad inclusiv. În respectiva lege găsim multe alte condiții legale care reglementau atribuțiunile portăreilor. Un capitol aparte în legislația veche, dar interesant pentru prezent, îl constituie urmărirea imobilelor, care aduce mult cu sistemul practicat azi, însă avea și câteva deosebiri fundamentale.
Dintre vechile executări ale timpurilor de odinioară se poate scrie mult, numeroase imobile ale vechiului Focșani sau moșii din județul Putna trecând prin mâinile portăreilor în drumul către noii adjudecătari. Casa Tatovici e un exemplu sau moșia Muncelu a contestatului Alexianu, guvernatorul Transnistriei Despre Alexianu, cel mai puternic om care s-a născut vreodată între hotarele actualului județ Vrancea aflăm din documentele din depozitele Arhivelor Naționale.
Pe 2 ianuarie, la anul 1897, în orașul Panciu a văzut lumina zilei Gheorghe, fiul lui Ovanes Alecsan, de profesie agricultor, de naționalitate română și religie gregoriană, având vârsta de 39 de ani, și al Adelei Alecsan, de 20 de ani. Tatăl era aromăn sau poate armean, refugiat din zona munților Pind datorită represaliilor turcești făcute împotriva celor de altă credință. Interesant este că biografii lui Gheorghe Alexianu îl indică ca fiind fiul lui Ion Alexianu de profesie învățător. Numele transformat din Alecsan sau Alexan în Alexianu se pare că a fost o dorință a pănceanului nostru și s-a produs imediat după anul 1916, când acesta s-a înrolat în rândurile armatei române, deși motivul exact al schimbării nu este cunoscut .
Tatăl său a devenit în anul 1890 și un proprietar agricol însemnat pe Valea Åžușitei, cumpărând de la I. Robescu aproape o sută de hectare teren în cătunul Muncel, comuna Străoane de Sus, azi Străoane. După anul 1910, trebuințele de bani crescânde ale lui Ovanes Alexan, poate și pentru că fiii, mari acum și mai ales Gheorghe, au început studiile la Liceul Unirea, îl obligă să amaneteze moșia Muncelul în anii 1911 și 1913 la Societatea Economia din Focșani, societate care în anul 1916 o confiscă pentru neplata datoriei. Mâhnit de neputința sa, părintele lui Gheorghe Alexianu se stinge la nici 60 de ani, iar fiul Gheorghe pleacă pe front.
După sfârșitul războiului, Gheorghe Alexianu, având doar 22 de ani, oferă spre răscumpărarea acestei moșii, pierdută de tatăl său, suma de 30.000 de lei, dar Societatea Economia refuză, cerând dublul acestei sume. Neputând suporta o astfel de pretenție, Alexianu încetează a se mai lupta pentru moșia pierdută a tatălui său și întrerupe orice contact cu ținutul în care s-a născut, a copilărit și s-a format. Moșia Muncelul intră în tăvălugul exproprierilor pentru reforma agrară din 1921 și ajunge după numeroase lupte în justiție din proprietatea Băncii Economia în mâinile străoanenilor și apoi în patrimoniul Cooperativei de producție locală.
Munca portăreilor a intrat într-un con de umbră în perioada regimului comunist, când nu prea mai aveau ce executa, dar a înflorit după 1990 și mai ales după 2010, când vestita criză mondială a zguduit pe românii îndatorați peste puteri la numeroasele bănci din țară.
Florin Marian Dîrdală, Arhivele Naționale Vrancea
